Momentele in care se fac bilanturi au trecut. Insa pentru o institutie anume merita sa mai zabovim. Poate fi totusi spre binele ei.
In Parlamentul Romaniei trebuie investit cu mintea, nu cu inima; rational, nu afectiv. Cei care aleg sa „iubeasca“ o asemenea institutie vor mai avea de trait multe iluziiCel mai util e un scepticism activ, un pesimism sanatos, o distantare atenta.
2006 e un an care nu face figura aparte in istoria recenta a parlamentarismului romanesc. Iau in discutie numai imaginile cel mai bine conturate pe care le-a oferit aceasta institutie; daca am intra si „pe fond“ - fie si numai in privinta Agentiei Nationale de Integritate -, atunci perceptia asupra Parlamentului Romaniei ar avea tuse si mai intunecate.
In prima parte a anului trecut, Legislativul romanesc a fost locul in care s-au luat la trinta cei pro cu cei contra Adrian Nastase. Finalul luptei - ni-l amintim cu totii - a fost cel asteptat de majoritatea, insa pretul platit pentru el a fost mare. Atunci s-a pus inca o piatra solida la structura transpartitismului parlamentar romanesc (nociv, asa cum s-a vazut in multe ocazii).
Si tot atunci, aceia care au mai avut iluzii fata de intentiile nobile ale ADA s-au putut lecui de ele - liberalii si democratii nu s-au atins de nici un fir de par din capul lui Nicolae Vacaroiu, si el „dusman“ pesedist.
De altfel, urmarile acestei omisiuni vinovate s-au vazut clar spre sfirsitul anului, cind presedintele Senatului a condus in mod jalnic o sedinta solemna a celor doua Camere - prilejuita de condamnarea oficiala a regimului comunist romanesc.
Atunci, Corneliu Vadim Tudor a dat unul dintre cele mai jalnice spectacole din cariera lui de clovn politic, avind insa binecuvintarea discreta, daca nu chiar si complicitatea lui Vacaroiu. Revenind putin la debarcarea lui Adrian Nastase, meri
