Medicii se aşteaptă ca valul de infecţii respiratorii să crească în următoarea perioadă ca urmare a creşterilor anunţate de temperatură. „Temperaturile ridicate care se preconizează în această perioadă, dar mai ales modificările de temperatură pot duce la creşterea numărului de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare. Până în prezent nu poate fi vorba de o epidemie, deoarece numărul de cazuri nu a variat semnificativ comparativ cu alţi ani. Totuşi, în condiţiile modificărilor de temperatură ne putem aştepta la o înmulţire a cazurilor”, ne-a declarat dr. Mădălina Siminea, purtător de cuvânt al Autorităţii de Sănătate Publică.
Până în prezent, la Braşov a fost confirmat un singur caz de gripă. În săptămâna sărbătorilor de iarnă, 110 braşoveni au avut pneumonie şi 94 viroze respiratorii. Epidemiologii sunt de părere că pericolul epidemiei de gripă pare să fie trecut tocmai datorită temperaturilor ridicate. Ca atare, dacă se menţin aceleaşi temperaturi în acest interval, e foarte probabil să nu avem parte de o epidemie de gripă. În schimb, aceste temperaturi favorizează circulaţia altor virusuri, ce se manifestă de obicei toamna şi sunt responsabile de infecţii respiratorii.
„Gerar” la +6 C
Site-urile de meteorologie prognozează temperaturi ridicate pentru România în această perioadă. Media lunii ianuarie, denumită „Gerar” în calendarul popular şi considerată în mod tradiţional ca fiind cea mai friguroasă din an, este estimată la +6 grade Celsius, cu maxime până la +12 grade Celsius. În mod normal, temperatura medie pentru ianuarie în România se situa în jurul valorii de -4 grade. Ieri, la ora 14.00 se înregistrau în Braşov 4,9 grade Celsius, iar meteorologii prognozează pentru zona noastră temperaturi maxime de 4 până la 7 grade Celsius. Este posibil totuşi ca în următoarele zile să plouă sau să îşi facă apariţia precipitaţiile mixte.