Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Andrey s-a accidentat!

Publicat in Adevarul, marți 9 ianuarie 2007 ·

Portarul brazilian adus pentru 500.000 de euro în Ghencea a acuzat dureri şi nu a mai putut continua prima lui şedinţă de pregătire sub comanda lui Cosmin Olăroiu sub conducerea tehnicianului Cosmin Olăroiu cu mişcări de streching alături de ceilalţi doi portari, Cornel Cernea şi Cezar Lungu. Apoi, cei trei au trecut la diverse exerciţii cu balonul, fără însă să se ajungă la plonjoane. Deodată, după o săritură, brazilianul Andrey s-a aşezat jos, ţinându-se de genunchiul stâng. Imediat a sosit lângă el medicul Stelei, care l-a examinat. Impacientat, managerul general Mihai Stoica a mers şi el lângă fotbalist, fiind însoţit de impresarul lui Nazario. Brazilianul nu a mai putut continua antrenamentul, urmând să se stabilească dacă accidentarea este gravă sau doar o simplă întindere. Antrenorul Cosmin Olăroiu a declarat că Nazario va trebui să se lupte pentru postul de titular care îi revine lui Cornel Cernea după evoluţiile avute în toamna anului trecut. Steliştii mai au în vizor doi jucători brazilieni care evoluează în campionatul intern, dar şansele ca ei să vină în Ghencea sunt relativ mici, pentru că pe fir au intrat cluburi cu un potenţial financiar superior. Tehnicianul stelist l-a contrazis pe patronul Gigi Becali care a spus că i-ar conveni ca Dică să plece pentru că Steaua trebuie să-şi schimbe tactica.

N-a uitat să-i înţepe pe Iancu şi pe Copos

Olăroiu este de părere că Dică nu poate fi înlocuit. "Steaua este dependentă de realizările lui Dică. Dacă el pleacă, nu poate fi înlocuit. În cazul unui transfer, într-adevăr, tactica s-ar schimba, pentru că va trebui să jucăm poate cu trei atacanţi", a precizat Oli care a mai spus că Dică are o singură ofertă de la un singur club, care nu a are legătură cu un impresar din România. Antrenorul stelist a mai spus că principalul obiectiv al echipei sale în 2007 este o nouă participare în Liga Campionilor. Teh

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nou mesaj RO-Alert în Tulcea. Risc de cădere a unor obiecte din spaţiul aerian, în contextul unor potenţiale atacuri ruseşti asupra Ucrainei. Două aeronave F-16 au monitorizat situaţia

Mediafax acum 6 ore
UPDATE: Ministerul Apărării Naţionale a anunţat într-un comunicat că în jurul orei 20.45, sistemul de supraveghere radar al Armatei României a indicat o ţintă aeriană în proximitatea frontierei dintre România şi Ucraina, în zona Braţului Chilia, în

Informări publice - 24 octombrie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
CAZACU RĂZVAN - VICTOR şi CAZACU ALINA - GEORGETA, titulari ai Autorizatiei de Construire nr. 116 din 09.10.2024, emisă de Primăria Râşnov, pentru obiectivul „CONSTRUIRE LOCUINŢĂ”, anunţă începerea lucrărilor cu data de 01.11.2024, pe imobil - teren

Ciucă: „Coaliția toxică dintre PSD și AUR deschide ușa influențelor străine”. Reacție după afirmațiile lui Gigi Becali

HotNews acum 10 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că în România există ameninţarea „coaliţiei toxice dintre PSD şi AUR”, ceea ce „deschide uşa influenţelor străine şi aduce declin economic ţării noastre”. Afirmația survine la o zi după ce Gigi Becali a afi

Morţi şi răniţi într-un ”atac terorist” la Ankara

News.ro acum 13 ore
O explozie urmată de focuri de armă au avut loc miercuri, la Ankara, în faţa sediului Industriilor Apărării din Turcia, potrivit presei locale, relatează AFP. (Vom reveni)

Lansarea programului prezidențial al candidatului PNL, Nicolae Ionel Ciucă - „România prosperă și sigură” (VIDEO)

Ziua Constanta acum 11 ore
Partidul Național Liberal organizează în această seară lansarea programului prezidențial al candidatului PNL la alegerile prezidenția,e Nicolae Ciucă. Potrivit PNL, programul prezidențial - „România prosperă și sigură” este axat pe atribuțiile che

Ciucă: Nu mai există niciun fel de ÎNCREDERE în PSD. De ce a rupt RELAȚIA cu Marcel Ciolacu

Gandul acum 10 ore
„Vom duce până la capăt acest program de guvernare, dar nu mai există niciun fel de încredere în Partidul Social Democrat”. Este afirmația lui Nicolae Ciucă, la evenimentul de lansare a programului său prezidențial. Candidatul PNL la alegerile pentr

Un bărbat din Caraș-Severin a cauzat un prejudiciu de 20.000 de euro după ce a modificat indexul mai multor contoare de gaz

Libertatea acum 8 ore
Un bărbat din județul Caraș-Severin este subiectul unei anchete pentru manipularea contoarelor de gaze naturale, provocând o pagubă de 20.000 de euro, potrivit publicației News.ro.

Victorie mare pentru Dinamo Bucureşti. „Dulăii” au învins lidera grupei în Liga Campionilor la handbal masculin

Mediafax acum 9 ore
După două înfrângeri consecutive Dinamo Bucureşti a revenit miercuri cu o victorie pe teren propriu în EHF Champions League la handbal masculin. Campioana României a învins lidera Grupei A, Sporting Lisabona, cu 33-29, după ce la pauză a fost condus

Alegeri în Moldova. Dezbatere fără moderator între Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo

HotNews acum 13 ore
Maia Sandu şi Alexandr Stoianoglo, contracandidaţii turului al doilea al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, au acceptat să participe la o dezbatere electorală înaintea scrutinului, numai că lucrurile s-au împotmolit în momentul în care

Fiica milionarului ucis la Arad a fost adusă la Parchetul Înaltei Curți din București. Ce interes putea avea în comiterea crimei

Ziare.com acum 10 ore
Fiica milionarului ucis în atentatul cu bombă de la Arad din mai 2021 a fost adusă, miercuri seară, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că fiica afaceristului ar fi plănuit ucid

Vremea

București
acum

12°
joi

11°/17°
vin.

10°/17°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/19°
Iasi
acum

joi

5°/15°
vin.

6°/16°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/18°
Constanta
acum

joi

9°/16°
vin.

11°/16°
sâm.

12°/15°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

4°/17°
vin.

7°/17°
sâm.

7°/18°
dum.

9°/19°
Timisoara
acum

joi

8°/19°
vin.

9°/19°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/21°