Cineva spunea ca este de o mie de ori mai bine sa fii optimist si sa te inseli, decat sa fii pesimist si sa ai dreptate. Destept om... numai ca optimismul debordant de care dam noi, romanii, dovada cateodata mi se pare de-a dreptul ireal.Asemenea unui om fara casa, care are ca singur asternut cartoanele sau ziarele gasite prin gunoaie, dar care, la flacara focului aprins din frunze uscate si vreascuri rupte din boscheti viseaza la o viata plina de fericire si de bogatii, asa si romanul viseaza la bunastarea adusa de Uniunea Europeana. Si daca ceva ne tine in viata si putem sa ducem mai departe un trai de multe ori sub limita decentei, atunci "minunatia" este visarea. Reveria cu ochii deschisi, in care suntem cu totii tentati sa cadem din ce in ce mai des, nu ne poate aduce decat deservicii. Invatati "sa traim" numai cu gandul, sa avem parte de fericire, calatorii si chiar de vise ce nu puteau ramane decat in lumea irealului si a idealismului, am ajuns sa fim victimele propriilor noastre mecanisme de autoaparare. Pentru ca, fara doar si poate, starea de beatitudine data de visarea perpetua a romanului a fost o modalitate, ani de-a randul, de a supravietui intr-o societate care nu oferea nimic. Cu toate acestea, in momentul in care optimismul sparge barierele visului, iar fantezia ia locul realitatii, situatia ia o usoara turnura patologica. Nu pot generaliza, nu pun in carca tuturor romanilor acest pacat al visarii si al refuzului de a vedea realitatea insa, ne-am invatat, din aceste doua cauze, sa fim creduli, sa acceptam himerele, sa ne punem sperantele in ceva ce poate nu se va materializa niciodata, fara a trece prin filtrul gandirii motivele inversunarii noastre. Un studiu recent arata ca cetatenii frumoasei noastre patrii sunt cei mai optimisti... europeni. Intrati de o saptamana si putin in comunitatea pe care o vedem ca pe un fel de societate elitista a contin