Şoferii încă nu au conştientizat severitatea penalizărilor noului Cod Rutier. Reprezentanţii Serviciului de Poliţie Rutieră (SPR) Braşov au realizat o statistică din care reiese că numărul accidentelor care s-au petrecut pe raza judeţului Braşov se află într-o uşoară creştere. Aceştia sunt de părere că abia peste jumătate de an se poate stabili cu exactitate dacă noul Regulament de circulaţie pe drumurile publice şi-a dovedit eficacitatea. „Scopul noii legislaţii este reducerea numărului de accidente, care este oricum destul de ridicat. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut numărul accidentelor se menţine constant, o uşoară creştere constatată fiind însă nesemnificativă. Asta, în primul rând din cauză că şoferii nu au conştientizat prevederile noului Cod. 90% dintre ei nici măcar nu au citit Regulamentul”, a spus inspectorul principal Cornel Zaharia, purtătorul de cuvânt al BJP.
Zaharia a precizat că în constatarea efectelor noului cadru legislativ intervin mai mulţi factori. „Abia peste jumătate de an putem să realizăm o statistică reală, care să ne spună dacă într-adevăr Regulamentul şi-a atins scopul. Trebuie să luăm în calcul şi alţi factori, precum numărul din ce în ce mai mare al automobilelor, faptul că au apărut drumuri noi, precum şoseaua ocolitoare”, a specificat Zaharia.
370 de permise auto suspendate
De la intrarea în vigoare a noului Cod Rutier, peste 370 de şoferi braşoveni au rămas fără permise de conducere. Poliţiştii spun că cele mai multe permise au fost suspendate pentru comiterea infracţiunilor de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, viteză excesivă şi depăşire neregulamentară. Braşovenii cărora le-au fost suspendate carnetele de şofer pot să reintre în posesia lor dacă promovează examenul care se organizează, în fiecare zi de miercuri, la Şcoala de Şoferi Codreanu. Dar, mai întâi, şoferii trebuie să se prez