Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Locurile pentru taxiuri, vânate ca in codru

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 10 ianuarie 2007 ·

Administratia locala a decis sa nu acorde autorizatii noi pentru taxiuri nici in acest an. In replica, o parte dintre taximetristi sustin ca masura este discriminatorie, in timp ce specialistii cer chiar micsorarea numarului de locuri. Craiovenii care doresc sa investeasca in piata taximetriei din Banie pot sa isi ia gândul si anul acesta de la obtinerea unor astfel de autorizatii de la administratia publica locala. Considerând ca exista deja prea multe taxiuri, Consiliul Local (CL) Craiova a tras linie, consilierii fiind de acord ca nu este nevoie de mai multe masini de acest gen. Decizia reprezentantilor urbei a influentat, in acest fel, transformarea meseriei de taximetrist intr-una la care poti sa accezi doar daca altul renunta la locul sau. In prezent, numarul autorizatiilor se ridica la 2.160 si, conform legii, o treime sunt eliberate pentru persoane fizice autorizate (PFI), iar restul pentru operatori. Desi doritori sunt multi, mai ales ca taximetria este o activitate profitabila, numarul locurilor disponibile este zero. Totusi, pentru a nu le taia sperantele, municipalitatea a asigurat o lista de prioritati, in cazul in care, poate, o data la câtiva ani, un loc devine liber. Locuri noi doar cu acordul consilierilor „Decizia de a mari numarul de autorizatii revine in exclusivitate consilierilor. Daca ei nu iau o hotarâre in acest sens, noi avem mâinile legate. Cereri exista tot timpul, dar oferta pe care noi o punem la dispozitie este inexistenta daca unul dintre cele 2.160 de locuri nu devine vacant“, a explicat viceprimarul Gheorghe Nedelescu. Cu toate ca inteleg punctul de vedere al autoritatilor, craiovenii interesati sa scoata bani frumosi de pe urma acestei meserii sustin ca edilii ar trebui sa ia exemplul colegilor din Timisoara, care anul trecut au dublat numarul de locuri. „Ma gândeam sa-mi iau câteva masini si sa ma fac operator. Vad insa ca toti cei

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 45 minute
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

PROTEST în Piața Victoriei al salariaților APIA, AFIR și MIPE față de noile măsuri fiscale: „Afecteaza administrarea fondurilor europene”

Gandul acum 11 minute
Angajați din instituțiile care gestionează fonduri europene protestează marți, 16 iulie, în Piața Victoriei, față de măsurile fiscale ale Guvernului. Ei susțin că aceste decizii afectează grav administrarea banilor europeni. Zeci de salariați din AP

Timiş - Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, în zona localităţii Remetea Mare - o persoană a murit şi alte două au fost rănite

News.ro acum o ora
O persoană a murit şi alte două au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, produs marţi, pe DN6G, în zona localităţii Remetea Mare, din judeţul Timiş.

Explozie urmată de incendiu la o casă din Cordun

Ceahlaul acum o ora
Forțe și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului Roman au acționat pe 14 iulie pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs ca urmare a unei explozii la o casă din localitatea Pildești, comuna Cordun. Evenimentul a fost anunțat pr

Primele rezultate la examenul de Definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Primele rezultate ale examenului de definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.. Contestațiile se depun la centre

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum o ora
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Ce sfinți prăznuim astăzi, 15 iulie 2025, în calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum o ora
Sfinții Chiric și Iulita. Sfanta Iulita a trait in vremea imparatului Diocletian (284-305). A ramas vaduva la putin timp dupa nasterea fiului ei, Chiric. Cand Diocletian a declansat persecutiile impotriva crestinilor, Sfanta Iulita si-a luat fiul si

Este un „lagăr de concentrare!”. Ce crede Ehud Olmert despre planul pentru „orașul umanitar” din Gaza

Mediafax acum 51 minute
Ministrul Apărării Israel Katz a anunțat săptămâna trecută că armata pregătește planuri pentru această zonă, care ar urma să găzduiască întreaga populație din Gaza. „Orașul” ar fi construit pe ruinele Rafah, iar palestinienii nu ar mai avea voie să

Horoscop pentru marți, 15 iulie 2025. Una dintre zodii este împinsă în lumina reflectoarelor

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Discreție și interiorizare se recomandă astăzi. Esti combativ, sufletul tău dorește să înfăptuiască multe și mărunte, insa trupul este vulnerabil. Ocupă-te doar de activitati usoare. S-ar putea sa descoperi conflicte ascunse in sfera muncii,

Vremea

București
acum

25°
mar.

20°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

25°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

31°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

17°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°