Iasul eternul santier Am trecut azi prin Piata Unirii. De fapt pe langa, pentru ca "prin" nu prea se poate, decat daca escaladezi gardul. Si`l escaladezi degeaba, pentru ca se vede printre crapaturi ca`i inca santier in spatele lui. Santier care trebuia sa nu mai existe de luni de zile.
Lucrarea continua. Fara nici o jena. Si, dupa cum am vazut printre crapaturile respective, fara muncitori.
Poate am ajuns eu in pauza de masa, da` nu era nici urma de muncitor acolo. N`am vazut pe vreunul mancand, n`am vazut pe vreunul odihnindu`se. Nu. N`am vazut nimic. Nici urma de muncitor. Sau de inginer. Sau de vreun supraveghetor...
Nimeni.
Pustiu.
Ca`n codru.
De fapt nu chiar ca`n codru. Pentru ca`n codru mai dai de vreo lighioana, mai vezi un copac ceva... Nici macar porumbei nu mai erau. Sa nu vorbesc de vreun caine comunitar, ca si aia ocoleau zona. Prea a pustiu mirosea... Era prea mult si pentru ei...
In fine.
Asa`i cand lucrezi la stat. Sau pentru stat. Si la propriu, si la figurat.
Stai, ca d`aia lucrezi la stat. Banu` merge, nu te doare capul. Mai o spaga, mai o atentie, o maslina, o scobitoare fina, si se prelungeste termenul.
"Avem probleme cu mozaicul" suna o declaratie a unui responsabil d`acolo.
Atunci de ce l`ati scos? suna intrebarea mea. Cu ce va incurca? Nu era spart, nu era dizlocata vreo dala. Era, in cel mai rau caz, murdar. Dar putea fi curatat si fara sa fie demontat. Ce naiba, l`au scos sa`l spele la masina?
Mda...
In schimb, mai am o nelamurire...
Oare cum ar fi reactionat dom` premare Nichita atunci cand, lunar, i se spunea o noua data a finalizarii constructiei vilisoarei dumnealui?
Ce ar fi spus atunci cand ar fi auzit in fiecare luna: "Dom` director, stiu ca v`am spus ca va terminam vila luna asta, da` mai dureaza un pic. Nu mult. Doar un pic. O sa
