România intra in Uniunea Europeana intr-o perioada poate mai importanta decât ultimii 18 ani. Daca vom compara situatia Europei si Uniunii Sovietice din ianuarie 1989 cu situatia din ianuarie 2007, vom vedea cu usurinta ca avem nevoie de sute de pagini. In timp ce fiecare dintre noi ne-am crescut copiii, ne-am construit case, am format companii, am schimbat serviciile si standardele de viata (unii in sus, altii in jos), lumea din jurul nostru s-a transformat radical. Câteodata nu gasim explicatii si atunci ne inventam scenarii. Cu cât intelegem mai putin, cu atât suntem mai creativi in elaborarea fantasmelor despre ce se intâmpla in jurul nostru. Aceasta este de altfel o cheie pentru increderea pe care o acordam analistilor: cu cât un analist rasfatat de televiziuni si ziare pricepe mai putin, cu atât scenariile lui sunt mai aiurite si mai neasteptate. Perioada care se deschide in Uniunea Europeana este unica. Proiectul de largire a Uniunii Europene catre est, in spatiul fostei Uniuni Sovietice, este in linii mari incheiat. Acest proiect, de care a râs o lume intreaga, a fost sintetizat de un politician vizionar, Helmuth Kohl. Un neamt incapatânat si bine infipt pe picioare care a vrut unificarea Germaniei - si a facut o Germanie de 85 de milioane de locuitori, a vrut extinderea Uniunii Europene - si a facut o Europa care a crescut de la 12 la 27 de membri, a vrut euro - si a eliminat mai bine de zece monede nationale, pastrate cu indârjire de nobilimea feudala si de bancherii obtuzi ai Europei. In decembrie 2006, euro a depasit dolarul american ca moneda mondiala si a lasat mult in urma lira engleza, yenul japonez si francul elvetian. Pe 2 ianuarie 2007, Angela Merkel, fosta fiziciana din Germania Democrata, ajunsa cancelar al Germaniei (nu l-a egalat pe Vaclav Havel, care a reusit performanta de a fi fost presedintele a doua tari, dar e pe aproape), publica un inte