Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Facturile vechi pot fi folosite până la epuizarea stocurilor

Publicat in Capital, miercuri 10 ianuarie 2007 ·

Ajunul anului nou a adus o avalanşă de acte normative care dau impresia că guvernanţii noştri au muncit din greu în această perioadă. Dar, după cum se ştie, calitatea este invers proporţională cu cantitatea, ceea ce se poate vedea foarte bine şi în actele normative menţionate. Ordine, norme, hotărâri, ordonanţe – avem de toate pentru toţi. Tot ceea ce „s-a uitat“ şi nu s-a reglementat la momentul potrivit şi în forma potrivită se găseşte undeva î

Ajunul anului nou a adus o avalanşă de acte normative care dau impresia că guvernanţii noştri au muncit din greu în această perioadă. Dar, după cum se ştie, calitatea este invers proporţională cu cantitatea, ceea ce se poate vedea foarte bine şi în actele normative menţionate.

Ordine, norme, hotărâri, ordonanţe – avem de toate pentru toţi. Tot ceea ce „s-a uitat“ şi nu s-a reglementat la momentul potrivit şi în forma potrivită se găseşte undeva într-unul din aceste acte normative. Astfel, aflăm cu uimire de existenţa unor dispoziţii tranzitorii referitoare la scutiri de TVA incluse într-un ordin, deşi, ele ar fi trebuit să se regăsească în Codul fiscal. Includerea dispoziţiilor tranzitorii într-un act normativ de rang inferior poate fi apreciată ca o extindere abuzivă a prevederilor Codului fiscal. Dar, după cum comentau persoanele direct interesate, e bine că ele există chiar şi aşa – având în vedere problemele majore pe care le rezolvă.

De asemenea, după ce luni de zile s-a vorbit de noile facturi care urmau să înlocuiască vechile facturi fiscale, foarte târziu cineva şi-a amintit că este necesar să se reglementeze acest aspect şi din punct de vedere contabil, şi nu numai fiscal.

Referitor la acest ultim aspect, OMF nr. 2.226/2006, publicat în Monitorul Oficial în data de 30 decembrie, încearcă să clarifice situaţia vechilor f

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Le Figaro: Sfârșitul lamentabil al mandatului lui Klaus Iohannis

Adevarul acum 51 minute
Publicația franceză de prestigiu, Le Figaro, a scris în ultimul său articol cu privire la România, despre mandatul prelungit al președintelui Iohannis, pe care publicația îl vede drept responsabil pentru criza politică.

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 2 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum 3 ore
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Sonda solară Parker a NASA a finalizat cu succes cea mai apropiată survolare a unui obiect realizat de om

News.ro acum o ora
Sonda solară Parker a NASA este în siguranţă şi funcţionează normal, după ce a fost cel mai aproape de Soare, a declarat agenţia spaţială. Nava spaţială a trecut la doar 6,1 km (3,8 m mile) de suprafaţa solară în 24 decembrie, zburând în atmosfera e

ChatGPT funcţionează din nou în urma unei pene mondiale de câteva ore. ”ChatGPT este în pană aşa că acum va trebui să-mi folosesc creierul ca în anii '70”

News.ro acum o ora
ChatGPT, instrumentul inteligenţei artificiale generative al întreprinderii OpenAI, s-a aflat în pană la nivel mondial - dar şi software-urile Sora, de creare de video, şi API, un instrument de asistenţă a utilizatorilor - , numeroşi utilizatori au

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 4 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

Putin anunţă că Slovacia propune să găzduiască negocieri cu privire la Ucraina. „Noi nu suntem împotrivă”

Ziare.com acum 59 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă că Slovacia a propus să fie o ”platformă” a unor eventuale negocieri de pace în Ucraina, la aproape trei ani de începutul asaltului rus în Ucraina, relatează AFP. Putin consideră această propunere acceptabilă.

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unui briefing de presă, că preşedintele american Joe Biden ar fi propus amânarea aderării la NATO pentru 10-15 ani. Întâmplarea s-ar fi produs cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, în 2021.

Mastercard: Vânzările cu amănuntul de sărbători din SUA sunt mai mari decât anul trecut

News.ro acum 2 ore
Cumpărătorii de sărbători din Statele Unite şi-au deschis portofelele în ultimul moment în căutarea unor oferte bune pe platformele online, făcând achiziţii semnificative de îmbrăcăminte, electronice şi bijuterii, în semn că finanţele populaţiei răm

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°