Titlurile companiei Condmag Brasov au fost cele mai tranzactionate in sedinta de ieri de la Rasdaq, acoperind 35,76% din totalul schimburilor realizate. Pentru a doua zi consecutiv, titlurile companiei Condmag Brasov au tinut atentia investitorilor, fiind cele mai tranzactionate titluri. Valoarea schimburilor incheiate ieri in piata Rasdaq a fost de 2,55 milioane lei, cu 23,8% mai mica fata de valoarea inregistrata in sedinta anterioara. Tranzactiile efectuate cu titlurile companiilor listate la categoria de baza au insumat 2,27 milioane lei.
Indicele compozit al pietei, Rasdaq-C, a inregistrat in sedinta de ieri o crestere de cu 0,61%, ajungand de la nivelul de 2.390,81puncte, pana la 2.405,40 puncte. Indicele RAQ-I, care prezinta evolutia companiilor listate la prima categorie a Rasdaq, a inchis sedinta in urcare cu 4,92%, fata de sedinta precedenta, ajungand de la 2.804,01 puncte pana la 2.942,08 puncte. Cea mai mare valoare de tranzactionare la aceasta categorie a fost inregistrata de Romeptrol Bucuresti, de 0,153 milioane de lei.
Indicele RAQ-II, care arata evolutia companiilor listate la categoria a II-a Rasdaq, s-a apreciat cu 1,36%, de la 4.111,94 puncte pana la 4.167,79 puncte.
Cotatia companiei Condmag a inregistrat in sedinta de ieri o scadere de 4,76%. Compania a inchis sedinta la un pret de 1 leu pe unitate, iar valoarea totala a tranzactiilor a insumat 0,913 milioane de lei.
Actiunile companiei Comalex Alexandria au facut ieri obiectul unei tranzactii semnificative. Au fost tranzactionate actiuni reprezentand 8,75% din capitalul social al companiei, iar valoarea totala a tranzactiilor a fost de 0,35 milioane de lei. Cotatia acestor actiuni a crescut cu 8,6%, ajungand la 9,5 lei.
Titlurile companiei Condmag Brasov au fost cele mai tranzactionate in sedinta de ieri de la Rasdaq, acoperind 35,76% din totalul schimburilor reali