In vara trecuta, prin iunie-iulie, am alcatuit un text, care a devenit pe parcurs un atac la adresa activitatii criticii (nu chiar in ansamblu) in domeniul artelor vizuale actuale de la noi. Materialul ilustrativ al celor afirmate de mine era atit de suculent, mi se oferea cu atita generozitate, incit nu m-am putut opri de a scrie un text de vreo 25 de pagini. Textul poate fi consultat pe site-ul www.yvonnehasan.ro.
Voi incerca aici sa rezum textul anterior si, in foarte mica masura, sa actualizez materialul folosit.
Porneam de la cvasianalfabetismul in materie de arte vizuale, existent uneori si in straturile cele mai inalte ale „intelighentiei“ de la noi, si il exemplificam prin gafele, uimitoare pentru niste intelectuali subtiri cum se presupun a fi traducatorii Teoriei estetice a lui T. Adorno. Printre altele, acestia formulasera un pasaj in asa fel incit parea ca marele estetician vorbea acolo despre un domn Fauve, pictor si profesor de meserie, si nu despre curentul fovism.
- Pericolul metaforelor pentru definirea unor fenomene plastice
M-am oprit apoi la polul opus, al „jurnalistilor culturali“, lipsiti pina si de o pospaiala rudimentara de cultura plastica, dar care si-au permis sa faca lungi comentarii, „cu pretentii“, despre expozitia de pictura franceza din toamna anului 2005, Umbre si Lumini. Exemplificam acest episod cu seria de „stiri senzationale“ si articole concepute ca „analize plastice“ semnate, in ziarul Adevarul, de o doamna cu „nume de metal pretios“, cum ii spuneam. Este drept ca m-am lasat prea mult furata de comicul absurd al asa-ziselor comentarii, amuzindu-ma copios cu modul de a calca in strachini al autoarei articolelor. Astfel incit comentariile mele se lungisera, mai ales ca le completasem cu referiri si la cronicarii altor reviste, care si ei adoptasera stilul senzational, iar in comentarea expozi
