Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Japonia vrea să se apropie de NATO

Publicat in Adevarul, joi 11 ianuarie 2007 ·

Premierul Shinzo Abe şi ministrul de externe, Taro Aso, în turneu în Europa Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, de Australia şi de Noua Zeelandă, cu care afirmă că împărtăşeşte "valori comune".

Această iniţiativă, scrie AFP, ar urma să fie menţionată într-un raport americano-japonez privind securitatea, care va fi publicat la sfârşitul acestei luni. Premierul japonez, Shinzo Abe, a început un turneu în Europa pentru a consolida relaţiile cu NATO şi cooperarea în cadrul dosarului nuclear nord-coreean. El va fi întâiul prim-ministru japonez care va fi primit la Cartierul General al NATO din Bruxelles, mâine, şi se va adresa Consiliului Atlanticului de Nord.

Abe, care a dat asigurări că va schimba Constituţia pacifistă a Japoniei şi va adopta o diplomaţie mult mai agresivă, are programate întrevederi cu lideri britanici, germani, francezi, precum şi cu reprezentanţi UE şi NATO. Abe va încerca, de asemenea, să obţină susţinerea statelor europene în soluţionarea crizei nord-coreene după testele nucleare şi balistice efectuate de Phenian anul trecut. Ministrul nipon de externe, Taro Aso, va aborda şi el aceste probleme în cursul vizitelor în România, Bulgaria, Ungaria şi Slovacia, efectuate în perioada 9-15 ianuarie.

Alianţa Nord-Atlantică, divizată

Alianţa Nord-Atlantică este divizată în ceea ce priveşte un proiect susţinut de SUA care recomandă consolidarea relaţiilor cu ţările care au mobilizat trupe în teatrele sale de operaţiuni.

Preşedintele Franţei, Jacques Chirac, care se va întâlni mâine cu premierul nipon, a avertizat în legătură cu o eventuală transformare a NATO care ar face ca organizaţia să-şi piardă "natura militară" şi ar face astfel concurenţă ONU.

Şeful statului francez respinge ideea americană a alianţei democraţiilor, din care să facă parte ţări precum Japonia, Coreea de Sud, Australia şi Noua Zeelandă. @N_P

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 8 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 12 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024

Libertatea acum 13 ore
Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Baschet masculin: România, prima victorie din precalificările europene ale Cupei Mondiale din 2027

News.ro acum 9 ore
Naţionala de baschet masculin a României a învins joi, la Oslo, reprezentativa Norvegiei, scor 75-62 (44-38), în a doua partidă din grupa B a precalificărilor europene ale Cupei Mondiale din 2027. Este primul succes al naţionalei tricolore în grupa

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 7 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 10 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Rusia afirmă că avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei hipersonice asupra Ucrainei

HotNews acum 8 ore
Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, pot

Handbal masculin: Dinamo Bucureşti pierde returul cu Fuchse Berlin, în Liga Campionilor

News.ro acum 9 ore
Campioana Dinamo Bucureşti a fost învinsă joi, în deplasare, în grupa A din Liga Campionilor, de formaţia germană Fuchse Berlin, scor 38-29 (22-14), în etapa a VIII-a. Principalii marcatori ai partidei au fost Gidsel 7 goluri, Andersson 6, Freihofer

Harta interactivă a secţiilor de votare din străinătate, publicată de MAE

Mediafax acum 11 ore
MAE a publicat, pe pagina web, lista celor 950 de secţii de votare organizate în străinătate pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare 2024, care include şi adresele sediilor acestora, a anunţat ministerul printr-un comunicat. Lista este dispon

Vremea

București
acum

vin.

0°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
vin.

-1°/9°
sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

vin.

0°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
vin.

-3°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/6°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°