In Chicago, cartierul de la periferia Periamului, traiesc cei mai saraci localnici din comuna. Chicago e populat indeosebi de familii de rromi. Vreo 200. Inghesuiti pe cateva sute de metri patrati, cu totii isi duc zilele de astazi pe maine, intr-o saracie lucie, in colibe cu stuf pe post de acoperis.
De departe insa, coliba lui Carmen Grebenar iese in evidenta. Intr-o camaruta, care nu depaseste trei metri patrati, isi duc existenta 15 suflete. 15 suflete intr-o camaruta Locuinta lui Carmen Grebenar sfideaza orice regula de supravietuire decenta, orice teorie despre modul in care trebuie sa arate o locuinta. Patru pereti, din vaiuga, luati parca si implantati in pamant. Un fel de cutie la dimensiuni ceva mai mari. Fara acoperisul “clasic”. Dar poate ca forma nu ar fi un impediment daca locuinta ar fi ceva mai spatioasa. Insa, imediat ce intri, cu greu iti poti imagina ca in acel spatiu pot locui mai mult de trei persoane. Si totusi...
Cum ajungi in fata “casei” lui Carmen, ea este prima care isi face aparitia la usa. Este imediat urmata de restul locatarilor. Pe care ii numeri si, pe masura ce mai apare cate unul, te intrebi daca nu e o casa fermecata, ca jobenul scamatorului... “Numai eu am noua copii, apoi am gineri, parintii mei si barbatul meu. In total suntem 15”, face Carmen “recensamantul”, intr-o clipa.
Desi pare greu de crezut, intr-adevar in cei trei metri patrati isi duc existenta 15 suflete. Cum, doar ei stiu. De altfel, spune Carmen, o femeie de 32 de ani, nici nu poate sa-si imagineze cum ar fi sa aiba o casa spatioasa, unde fiecare membru al familiei sa aiba un pat al lui. Si asta pentru ca, de cand se stie a locuit tot in case mici, cu cate doua camere maximum, cu multi frati. Asa ca situatia in care se afla acum nu este nici noua, nici imposibila, nici dramatica pentru ea.
Cand pasesti inauntru, te intrebi daca aceasta “casa”
