- Diverse - nr. 248 / 11 Ianuarie, 2007 Pentru un autor autentic, intre a scrie si a fi nu exista deloc un hiatus, o distanta considerabila. Pentru ca orice scriitor ce isi merita numele si profesia se implica in ceea ce scrie cu toata fiinta sa, isi asuma in chip tragic adevarurile, in cel mai deplin exercitiu al luciditatii si sinceritatii. Marii nostri scriitori au fost tocmai aceia care au dat temeiuri si intemeieri noi limbii romane, configurand un univers fictional din care faceau parte trairile si rosturile lor fundamentale, revelatiile si dramele proprii, care, desigur, sunt ale tuturor oamenilor. Cu precizarea ca doar scriitorul, cel dotat cu instinct al transcrierii lumii in cuvant, e inzestrat cu capacitatea de a reda, de a aseza si reaseza in verb trairi si impresii, senzatii si cutremure ale fiintei. Scriitorul autentic nu are deloc nevoie de o masca pentru a-si expune in fata cititorului relieful gandurilor si trairilor. El nu trebuie decat sa fie el insusi, sa-si joace propriul rol, de ins macinat de himere, asaltat de necunoscutul din jur si din propriul sine, bantuit de viziunile pe care imaginatia i le propune. A scrie si a fi devin, in aceste conditii, termenii unei ecuatii a carei rezolvare sta in capacitatea scriitorului de a mantui lumea prin cuvant, de a reda realului un contur nou, mai adevarat parca, mai profund, decat acela al infatisarilor zilnice ale lucrurilor. A fi pentru a scrie, a scrie pentru a fi, sunt, de asemenea, sintagme ce reveleaza legatura indisolubila dintre traire si scris, dintre exercitiul cotidian al vietuirii si taina de neexplicat, parca, a reintemeierii lumii in cuvant. Adevaratul scriitor este acela care depune marturie, prin ceea ce scrie si gandeste, despre propria existenta, despre lumea prin care a trecut, despre istoria care il contine si pe care o traieste. Scrisul se transforma astfel, din exercitiu gratuit, c