Proiectul Muzeului National al Literaturii Romane, pe care l-am prezentat deja din punct de vedere formal-grafic si tematic, este important si din alta perspectiva. Astfel, Liter@cces problematizeaza o serie de locuri comune si de prejudecati in legatura cu raportarea literaturii la tehnologie. Daca pentru unii vizitatori initiativa apare drept o insolitare a unui patrimoniu deja existent ori o innoire strict tehnologica a unui continut, pentru alti vizitatori proiectul poate fi o ilustrare, minima in prezent, a ceea ce va insemna un muzeu in viitor.
„Nu atingeti exponatele“ este o interdictie-norma a muzeelor fizice. Muzeul digital pleaca tocmai de la imperativul personalizat al simtului tactil. „Atingeti“ sistemul info-touch si veti avea parte de o calatorie virtuala in patrimoniul literar, aceasta pare a fi deviza noului mod de „prezentificare“ a informatiei. Imaginea virtuala tine, prin urmare, nu doar de registrul vizualului, ci si de registrul tactilului, astfel cele doua se potenteaza reciproc sau, chiar, cel de-al doilea este conditia de manifestare a celui dintii, adica motorul prin care este activat mecanismul privirii. in acest caz, privirea este asociata lecturii, scriptice si, uneori, auditive.
in al doilea rind, modul de abordare a informatiei este unul de tip arhitectural. E vorba de o arhitectura digitala, tridimensionala si interactiva, care mimeaza o instalatie de realitate virtuala. Crearea unei ambiante atractive si accesibile de tip „camera“, precum si inaugurarea unui dialog cu publicul sint marci ale unui marketing cultural dinamic. Dincolo de noutatea formal-tehnologica, care, desi de actualitate si de sincronizare in prezent, va intra in desuetudine in viitor (prin inventia altor tehnologii), ramine substanta: pe de o parte, fondul literar, iar pe de alta parte, viziunea si strategiile culturale de promovare. Instit
