Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Struţul românesc, afacere cu profit

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 11 ianuarie 2007 ·

Nicolaie Lazăr este un om priceput la toate şi este de părere că, fără diversificarea activităţii, nimeni nu poate supravieţui.

Povestea lui a început în primii ani după revoluţie, când, din pasiune pentru animale, a achiziţionat grajdurile de la fostul CAP din comuna Daneş şi le-a populat cu porci. S-a ocupat de creşterea suinelor vreme de 13 ani, dar pentru că preţul cărnii de porc a fost într-o continuă scădere, s-a decis să găsească "ceva mai interesant" de crescut.

În cei 13 ani de activitate în domeniul creşterii porcilor, în paralel mergea la munca câmpului în Germania. "Am plantat mai mulţi cartofi decât aş fi crezut. Tata nu mă putea duce la lucru pe câmp, că plângeam, dar, dacă am fost nevoit s-o fac, n-a mai contat", povesteşte bărbatul.

În urmă cu şapte ani i-a venit ideea să dezvolte o fermă de creştere a struţilor. La început şi-a adus o familie şi un incubator din Germania. Şi aşa a început aventura.

Le-a amenajat un spaţiu îngrădit şi a construit câteva adăposturi în care le pune ca aşternut coceni de porumb şi paie. Păsările sunt în permanenţă lăsate libere fie iarnă, fie vară. Proprietarul spune că nu au nici un fel de probleme nici la minus 20 de grade Celsius, pentru că sunt deja aclimatizaţi fiind crescuţi aici. Spaţiul în care "locuiesc" cei 40 de struţi este noroios "pentru că nisipul nu rentează, iar ei trebuie să calce tot timpul pe ceva moale".

Oarecum sceptic la început, pentru că nu ştia cu siguranţă dacă va avea cui să vândă struţii sau ouăle acestora, Nicolaie Lazăr spune că, deşi este nevoit să aştepte foarte mult timp pentru un client, afacerea este mai mult decât profitabilă. "Am un profit de aproape 150.000 de euro din vânzarea de pui şi adulţi. Săptămâna trecută am vândut o familie cu 4.500 de euro la o familie din Moldova", ne-a povestit acesta. Preţul puilor diferă în funcţie de vârstă, de la 150

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul PNL Bogdan Huțucă - „Ilie Bolojan este, oficial, noul premier desemnat“

Ziua Constanta acum o ora
Deputatul PNL Constanța, Bogdan Huțucă a transmis un mesaj după desemnarea lui Ilie Bolojan ca pim ministru al României. Deputatul PNL a menționat că are convingerea că un guvern condus cu seriozitate, decență și cu obiective clare de reformă poate

Sorin Grindeanu: Marți sau miercuri am putea avea ÎNVESTIREA guvernului

Gandul acum 47 minute
„Este dificil ca toate procedurile să fie finalizate până luni, însă marți-miercuri putem avea guvernul”, spune Sorin Grindeanu, după discuțiile cu premierul desemnta, Ilie Bolojan. „Este extrem de dificil să ai acord politic complet, programul pus

Rezultate BAC 2025. Cele două județe în care rata de promovare a fost mai mare decât anul trecut

HotNews acum 6 ore
Rata de promovare la BAC 2025, înainte de contestații, este de 74,3%, față de 76,4% în 2024. În doar două județe din țară au fost înregistrate o creștere a ratei de promovare, față de anul trecut. Elevii au aflat rezultatele la BAC 2025. Acum, pot f

Președintele Nicușor Dan și-a depus declarația de avere la Agenția Națională de Integritate. Conține o listă cu 400 de persoane, dar nu e publică

HotNews acum o ora
Șeful statului a precizat, vineri, într-o discuție informală cu jurnaliștii, că și-a depus declarația de avere și că în anexă au fost trecute cele 400 de persoane care l-au împrumutat în campania electorală pentru alegerile prezidențiale, informează

Armata germană consideră Rusia un „risc existenţial” pentru Germania şi Europa (Der Spiegel)

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Armata germană consideră Rusia un „risc existenţial’ pentru Germania şi pentru Europa, conform unui raport publicat în revista Der Spiegel care citează un nou document strategic al Bundeswehr-ului, i

Ministrul italian al apărării spune că NATO nu mai are niciun motiv să existe

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul italian al Apărării, Guido Crosetto, a declarat vineri că NATO „nu mai are un motiv să existe” și că UE nu contează pe scena globală, transmite Politico. Urmărește cele mai noi producții vi

Știri România O femeie a murit după ce și-a dat foc în plină stradă!

Ziua Constanta acum 6 ore
O femeie a murit după ce și-a dat foc, vineri, 20 iunie, la prânz, pe o stradă din orașul Petrila, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara. Deocamdată nu se cunoaște identitatea victimei. Incidentul a fost semnalat autori

Cum și-a recuperat Andrew Tate permisul de conducere, după ce a fost prins cu 196 km/h într-o localitate din Vâlcea

HotNews acum 5 ore
Andrew Tate fusese lăsat fără permisul de conducere după ce a fost surprins, pe 7 iunie, de polițiștii rutieri circulând bolidul cu 196 km/h într-o localitate cu limită de 50 km/h. Andrew Tate şi-a recuperat permisul de conducere, după ce a contesta

Marcel Ciolacu se implică în negocierile din PSD pentru ministere. Pe cine susține la Sănătate

Adevarul acum 41 minute
Fostul preşedinte PSD Marcel Ciolacu o susţine pe senatoarea Carmen Orban, fosta sa consilieră la Guvern, pentru funcţia de ministru al Sănătăţii.

Messi continuă seria de cuvinte frumoase între el și Cristiano Ronaldo: „Am multă admirație pentru el și pentru cariera pe care a avut-o și o are în continuare”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Lionel Messi a mărturisit, într-un interviu ulterior victoriei echipei sale Inter Miami cu Porto (2-1), că îl admiră pe omul cu care a împărțit scena fotbalului mare în ultimii 15 ani, Cristiano Rona

Vremea

București
acum

23°
vin.

20°/24°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/28°
lun.

18°/31°
Iasi
acum

22°
vin.

16°/23°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/26°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

22°
vin.

20°/24°
sâm.

13°/24°
dum.

15°/23°
lun.

17°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

16°/23°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/24°
lun.

15°/28°
Timisoara
acum

25°
vin.

18°/27°
sâm.

13°/27°
dum.

12°/30°
lun.

15°/34°