Adevarul e ca nimeni nu stie ce poate si ce nu poate epoca noua. Presupunem totusi ca viitorul va avea o forma nespus de diferita. Traim intens o forma dezordonata de superstitie pozitiva si speram ca ne putem bizui pe o anume certitudine. Ne inchipuim, adica, retroactiv, ca suntem mostenitorii vechiului cult al progresului, asa cum a fost el impus de stiintele si tehnologia galopante ale secolului al XIX-lea. S-ar putea sa ne inselam. Noua trepidatie e departe de empirismul sever al stiintelor si mai aproape de psihologie, de o anume traire infometata de nou si fascinata de reorchestrare. Fotbalul pare sa confirme. Dinastia Kutaresson - Anonimho In noua sa formula, dominata sezonier deLiga Campionilor si cotidian de o piata isterica de transferuri, fotbalul european da senzatia apasata ca va fi mereu urmat de altceva, de o noua, dar nu ultima editie cu totul speciala. De aici impresia ca noul fotbal, in treptele sale succesive si indraznete, isi anticipeaza viitorul fara a se putea opri asupra unui prezent. Chelsea? Cine ar putea paria pe componenta lotului peste un meci sau peste o ora? Arsenal? O echipa care leaga Anglia de Franta mai des si mai bine decat Eurostarul. Real? O forma de licitatie permanenta, vag ingradita de o amuleta locala (Raul) si de un decor teatral stabil (Bernabeu). Amandoua incearca sa dea o sansa patriotismului local. Insa directia generala a fotbalului european anunta neincetat schimbarea,iminenta lui "post-" si repudierea lui "pre-". Niciodata nu si-a anuntat fotbalul viitorul cu atata insistenta. Niciodata n-a lucrat cultul noului atat de dezlantuit. Efectul e febril, excitant si inconsistent. Caci, pe de o parte, aceasta miscare promite competitii spectrale (o Superliga care va inlocui campionatele nationale) si face din fotbalisti cetateni transnationali sau voiajori globali. Pe de alta parte, fermentul nu produce alt efect in afara un