Asteptam de mai bine de un deceniu clarificarea doctrinei ce sta in spatele liberalismului romanesc. Asteptarile au crescut: simpla afirmare a unui anticomunism vehement si imbratisarea generalelor valori "liberale" ale democratiei si statului de drept au devenit tot mai insuficiente. Motivul este simplu: relieful doctrinar intr-o societate cu aspiratii europene moderne se deseneaza mult mai nuantat decat in cazul unei societati abia eliberate din trauma totalitara. Azi, jonctiunea cu sistemul politic european dublata de tensiunile dintre liberali ne-au creat din nou asteptarea ca, in sfarsit, etapa ambiguitatilor va fi depasita si ideologia liberalismului romanesc va fi precizata intr-un corpus doctrinar unitar si coerent. Vom fi dezamagiti din nou. Sub tensiunea luptelor interne si sub presiunea alinierii politice la sistemul european, o clarificare va rezulta cu siguranta. Dar ea nu va fi in directia asteptata de multi. Mitul unui liberalism romanesc monolitic, coerent, de sine statator, cu radacini istorice, in deplina consonanta cu miscarile de idei si politice internationale si, mai mult, "de dreapta" va ramane ceea ce a fost si pana acum: un mit. O himera a tranzitiei. Mai mult, dezintegrarea sa este inevitabila. Avem de a face cu o iluzie a carei tenace rezistenta in mintile noastre, in pofida evidentei ei inconsistente, poate fi explicata numai prin faptul ca am avut nevoie de acest mit politic pentru a contracara spectrul trecutului totalitar si spaima de esecurile si pericolele tranzitiei. Dar nu faptul ca am putut atata timp inchide ochii la contradictiile interne si la inconsistentele acestei vagi constructii imaginare necesita cu prioritate o discutie azi. Discutia trebuie sa inceapa de la punctul zero: caracterul nerealist si impracticabil al proiectului doctrinar implicat de aceasta viziune himerica. De aici, un corolar: inevitabila sa disparitie. "No