Posaci, dar fireşti, iată-ne europeni cu acte în regulă. Am încercat, în primele zile ale anului, să fac o mică anchetă, printre apropiaţi şi cunoscuţi, cu gândul să aflu ce aşteptări au în noua lume. Cu particularităţile de rigoare, răspunsurile au mers în două dirtecţii: prosperitatea şi normalitatea. Ciudat e că ideea de normalitate a revenit mai ales la subiecţii tineri, mai conştienţi decât maturii că trăiesc într-o lume anormală. Spre deosebire de noi, cei care-am apucat câteva decenii de tâmpire comunistă, îndobitociţi de sloganul "Mai rău să nu fie", tânăra generaţie ştie că se poate trăi şi altfel. Cel puţin în lumea în care mă mişc eu, n-am sesizat vreo dificultate de acomodare. Pentru ei, Occidentul nu e ceva mitic, o utopie pe care nu ţi-e dat s-o atingi vreodată. Occidentul e o realitate concretă, o sumă de posibilităţi deschise în faţa lor. E o casă îndepărtată, dar mai curată şi mai primitoare. Din nefericire, în România ticăie de multă vreme, igorată cu obstinaţie, una din cele mai primejdioase bombe: bomba demografică. Într-o ţară în care se nasc din ce în ce mai puţini oameni, în care pensionarii au devenit o enormă ghiulea de fier la piciorul bugetului, viitorul însuşi e pecetluit. Derutaţi, îngroziţi de perspectiva zilei de mâine, bătrânii trăiesc într-o stare de alertă continuă, gata să înşface orice ocazie de a pune între ei şi existenţă un tampon protector. Sutele de mii de bătrâni care s-au înghesuit, în primele zile ale anului, să ridice aşa-numitele "eurocupoane de sănătate" sunt metafora unei societăţi ajunsă pe ultima treaptă a disperării. Pentru această nefericită umanitate, zvonul şi dezinformarea sunt cele mai sigure metode de manipulare. Nu întâmplător, demagogii, escrocii politici, tâlharii specializaţi în inginerii financiare îşi recrutează adepţii din rândurile lor. Votanţii Partidului România Mare nu sunt decât în mică măsură ciomă