În lumea faptelor rapide şi a deciziilor acute
Cândva medicii aveau faima de a fi şi unii dintre cei mai pasionaţi cititori. Erau la curent cu literatura clasică, dar şi cu cea a momentului, erau posesorii unor biblioteci de invidiat. Am avut surpriza plăcută să constat că renumele de buni cititori al medicilor mai e valabil şi astăzi, chiar dacă, poate, nu ca regulă generală. Oricum, interlocutorul meu l-a confirmat din plin. Are 47 de ani şi este chirurg la Spitalul Clinic Fundeni. A făcut stagii la Paris, în Germania, ca bursier Humboldt, şi în Japonia. Este unul dintre specialiştii noştri în laparoscopie, dacă acest cuvânt vă spune ceva. Frecventează, când timpul îi permite, librăriile şi Târgurile de carte, citeşte din când în când şi recomandările de lectură din revistele literare, iar unora le dă curs. L-am convins cu destulă greutate să se lase intervievat. (I.P.)
Ce are a face, la urma urmei, medicina cu literatura? Vă pun această întrebare ca să nu mai scriu un chapeau justificativ pentru discuţia de azi. Nu pot să nu mă gândesc imediat la Mens sana in corpore sano a lui George Topîrceanu. Dostoievski a fost epileptic, Proust - astmatic, Balzac - cardiac. Pare mai greu să găseşti mari scriitori sănătoşi decât bolnavi. Lăsând gluma... Să ne gândim la medicii scriitori. Unii, după studii medicale sau câţiva ani de practică au rămas cu totul şi cu totul ai... literaturii. Cum e, în România literară, colaboratorul nostru de la pagina 9, poetul Emil Brumaru... Dar mai interesanţi pentru tema discuţiei noastre îmi par scriitorii care nu au părăsit medicina: mă gândesc la Cehov, la Céline, iar la noi în ţară la Vasile Voiculescu, la C. Dimoftache Zeletin, cunoscut în lumea literelor ca C.D. Zeletin. Asta ca să vorbim doar de literatură, dacă includem şi artiştii plastici la loc de frunte ar trebui să fie, desigur, }uculescu. Profesorul Di
