Dacă până acum nu l-aţi citit pe Vasile Leac, mă îndoiesc, totuşi, că nu l-aţi văzut, într-un fel sau altul. Fiindcă tricourile purtând inscripţii ca NOIKA (collecting people), CHE AUŞESCU (el cârmacho), NIE TZSCHE bine-mi stă, DOSTOIEVSKI FM ş.a.m.d., de găsit în marile librării bucureştene, la târgurile de carte şi în garderobele tinerilor scriitori, sunt create de el împreună cu cei câţiva prieteni arădeni care alcătuiesc subversiva şi amuzanta grupare Celebrul animal. Poate că nu întotdeauna haina face pe om, dar cu puţină imaginaţie, putem intui destule lucruri semnificative despre stilul lui Leac cam de la distanţa de la care priveşti o helancă imprimată. E un exerciţiu potrivit în pauza dintre două lecturi succesive ale proaspăt apărutului volum Dicţionar de vise (Editura Cartea Românească). Ne vom apropia, aşadar, de carte printr-un algoritm simplu, repetat ardeleneşte, fără întreruperi şi fără derogări: promisiune - confirmare. Dicţionarul de vise are un umor greu epuizabil, Dicţionarul de vise e la fel de plin de personaje docile pe cât sunt jocurile din colecţia LEGO, Dicţionarul de vise se dezvoltă treptat pe structura câte unui discurs gurmand, ramificat şi acaparator, Dicţionarul de vise reuşeşte performanţa tehnică de a înjumătăţi sau de a dubla - după caz - orice voce prezentă accidental în text. Şi încă: există o pasiune aproape filatelică de a colecţiona, o plăcere a citatului minor şi a vorbirii indirecte. O atenţie a scriiturii care ajunge până la scrupule de punctuaţie. Pe de altă parte, însă, deşi avem în faţă un volum unitar, legăturile dintre poeme nu se stabilesc la un nivel de adâncime, freatic şi constant. Ceea ce la uneşte e un soi de peliculă, de epidermă stilistică. O atitudine expresivă, sau, în termeni publicitari, un brand. Ne putem explica, acum, de ce criteriul dicţionarului de care se foloseşte Vasile Leac e acela borgesian, al cla