"12 februarie. Mă las pus la masă de grobianul Costea Bratu, nefiresc de spilcuit, cu şuviţele de păr bine întinse pe chelie, vesel şi vorbăreţ. Se poartă din ce în ce mai lejer cu mine, il ne se mouche pas du coude. Teribil acest parvenit sadea, fără principii, din specia Take Ionescu; nu-mi poartă ranchiună pentru că l-am dat deoparte, aşteaptă să mă plictisesc, să plec, să pier. Pas cu pas înghite tot judeţul, aparent modest şi popular. Mai ales popular. Mă uimeşte dialogul lui cu sătenii, parcă e de-al lor. Dar nu e. Aşa isteţime nu se încropeşte în tărtăcuţa unui pălmaş. Până la urmă va fi bogătanul tuturor fundulenilor, ne va îngropa - pe mine, pe îngâmfatul Gogu Ionescu, pe nevolnicul Costescu, aşa cum l-a îngropat pe bietul Pandele; n'importe oů, il a sa part du gâteau. Îmi serveşte bucata cea mai bună din crăpceanul de Mostiştea pescuit de el şi gătit marinăreşte. Stă cu ochii în farfuria mea, urmărind cum despic, cum înlătur oasele. De când învârte Ialomiţa cu kir Gheorghe, pofteşte şi el la maniere - dar numai ironie, aproape silă în privirea lui. Trebuie să reziste însă în lume, să ascensioneze. În sfârşit, găseşte momentul, se apleacă peste masă şi mă întreabă aproape şoptit: sunteţi unul din masonii noştri, nu? Da' de unde, răspund, lăsându-mă pe spate. Se retrage şi el, rânjind - experienţa de viaţă îi spune că suspectul într-o chestie ruşinoasă neagă întotdeauna; şi asta îl descoperă ca făptaş. Mulţumit de manevră, se repede asupra peştelui; mânuie cuţitul într-un mod absolut ciudat, nici nu-l pot privi." Costea Bratu - arendaşul principal al câtorva domenii din Bărăganul de vest. El gospodărea şi moşia Maricăi Sion până a fi preluată formal de Mateiu Caragiale. Rămâne în relaţii cu acesta, consiliindu-l de-a lungul calendarului agricol, ţinându-i uneori locul în relaţiile directe cu ţăranii şi autorităţile. Face bune afaceri mână în mână cu cerealist