In ultimele doua secole, evolutia doctrinara a societatii umane a fost dominata de un conflict neintrerupt intre tiranie si libertate. O parte dintre "iluminatii" istoriei contemporane au ajuns la concluzia ca, odata cu prabusirea comunismului, considerat ultimul sistem despotic "rational", liberalismul a triumfat ireversibil. Consecinta acestei victorii "finale" era ca numai statul liberal-democrat poate sa satisfaca necesitatile materiale ale oamenilor si, in acelasi timp, sa respecte aspiratiile, demnitatea si drepturile individuale ale cetatenilor. Politologul american Francis Fukuyama s-a grabit sa sugereze ca, in urma evenimentelor dramatice din anii ’90, societatea umana a ajuns la "sfarsitul istoriei", deoarece confruntarea ideologica dintre autocratie si liberalism a fost rezolvata definitiv in favoarea liberalismului. Preconizand ca tarile democrate prefera sa rezolve conflictele dintre ele prin intelegeri si compromisuri, convertirea inevitabila a omenirii la liberalism promitea instaurarea unei paci universale si inceputul unei ordini mondiale stabile. Mult mai pesimist, profesorul american Samuel Huntington a sugerat ca, din contra, lumea se va polariza din nou in baza identitatilor culturale si ca, in viitor, relatiile internationale vor duce la o "confruntare a civilizatiilor". El prezicea ca fortele modernizarii vor diminua progresiv importanta statului-natiune si ca oamenii isi vor asuma o noua identitate culturala. Printre "marile civilizatii" el enumera occidentalismul, confucianismul, Japonia, mahomedanismul, hinduismul, ortodoxia slava, America Latina si Africa. Conflictele violente din ultimii 15 ani din Balcani, din Africa, Afganistan si din Orientul Mijlociu au invalidat atat profetia pacii liberal-democrate, cat si teza "sfarsitului istoriei". Este clar ca relatiile internationale vor continua sa fie determinate in mare parte de interesele ec