Vladia, ca provincie imaginară, este nucleul generator al prozei lui Eugen Uricaru. Proiectul exista fragmentar în povestirile volumului de debut Despre purpură (1974), dar a dobândit amploare, complexitate şi coerenţă abia în romanul Vladia (ed. I, 1982; ed. II, 1997; ed. III, 2004), după ce prozatorul publicase alte trei romane, dintre care Rug şi flacără (1977) a constituit un adevărat succes şi a consacrat un stil nou, speculativ şi inventiv, în naraţiunea istorică. Pe filonul Vladiei se vor dezvolta alte ramificaţii, mai ales în romanul Stăpânirea de sine (ed. I, 1986; ed. II, 1998; ed. III, 2004), unde tot ce era pus anterior sub semnul îndoielii (personaje şi întâmplări) este înfăţişat ca real şi cert. Prinţul aviator Şerban Pangratty, personaj absent în Vladia, dar invocat ca un reper esenţial, a cărui existenţă este negată tocmai pentru că nu a fost văzut niciodată acolo după război, îşi desfăşoară în Stăpânirea de sine o biografie senzaţională, de om politic de extrema stângă, urzind comploturi şi dispărând misterios pe timpul verii, când evadează în Vladia. Dacă în Vladia politica nu există (sau, mai precis, pare să nu existe), în Stăpânirea de sine totul converge spre politică. Prinţul Şerban Pangratty afirma în finalul capitolului VI din Stăpânirea de sine: "La Vladia nu se face politică, la Vladia singurul lucru important este iubirea". Negustorul de vinuri Leonard Bâlbâie, reprezentantul unei firme străine în Vladia, personaj secundar care apare în Stăpânirea de sine, devine protagonist într-un adevărat roman de aventuri Complotul sau Leonard Bâlbâie contra banditului Cocoş (1990). Vladia, ca lume închisă, monotonă, hrănindu-se din propriul trecut, este termenul stabil al unei ecuaţii mai complicate, un fel de constantă a cărei valoare solicită recalculări periodice. Ce este Vladia nu e uşor de răspuns, dar sunt câteva lucruri sigure. E un orăşel de pr