Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reluarea protestelor functionarilor, doar un zvon

Publicat in Ziua Constanta, vineri 12 ianuarie 2007 ·

Alianta Sed Lex ameninta cu reluarea protestelor, suspendate in decembrie 2006, pentru ca guvernantii nu s-au tinut de cuvant dupa ce au promis ca toti bugetarii vor avea acelasi procent de majorare salariala, insa functionarii publici au cea mai mica crestere salariala, de 18%.Presedintele Aliantei Federative a Sindicatelor Functionarilor Publici Sed Lex, Vasile Marica, a declarat ca dupa 25 ianuarie se va organiza, din nou, un referendum la nivel national, pentru a se hotari care sunt formele de protest la care vor recurge functionarii publici, dar si pentru boicotarea organizarii alegerilor pentru Parlamentul European. Potrivit liderului sindical, la ultimele negocieri, din decembrie 2006, partea guvernamentala a promis ca toti bugetarii vor primi aceeasi majorare salariala in 2007, insa functionarii publici - care au cel mai mic salariu - au primit si cea mai mica crestere salariala, respectiv 18%, in timp ce, de exemplu, salariatii din sanatate au primit 21 de procente, iar cei din invatamant 22. Membrii Sed Lex cer eliminarea regimului incompatibilitatilor si eliminarea prevederii potrivit careia functionarii publici nu au dreptul sa desfasoare alte activitati aducatoare de venituri. Functionarii publici au renuntat la proteste, in urma ultimelor negocieri de la sfarsitul lunii decembrie, declarandu-se multumiti de decizia Guvernului de a le majora salariile cu 7% de la 1 aprilie si cu 11 procente de la 1 octombrie. Membrii Aliantei Sed Lex au recurs, pana acum, la o greva japoneza si la o greva de avertisment, nemultumiti ca nu exista o lege a salarizarii care sa permita cresteri salariale si alte sporuri specifice functiei. Cu toate acestea, in ciuda afirmatiilor de la "centru", liderul local al Sed Lex, Adrian Dugaiasu, a declarat ca deocamdata nu se stie nimic sigur. " Reluarea grevelor este doar un zvon, dupa parerea mea. Deocamdata nu avem nici o informat

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum 43 minute
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 3 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°