România literară nr. 13/31 martie, 2006, p. 13 (între noi fie vorba, cam prea mulţi "13" laolaltă, mai ales dacă-l răsturnăm şi pe 31) d-l Ion Simuţ publică, la rubrica "Istorie literară", sub titlul Raftul întâi: clasicii, un comentariu la Opere fundamentale. Catalog, coordonator Eugen Simion, Academia Română, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, Editura Univers Enciclopedic. Catalogul comentat reprezintă, în fapt, bilanţul tipăririi a 75 de volume din colecţia "Opere fundamentale", aflată sub egida Academiei Române şi coordonată de academicianul Eugen Simion. După un scurt istoric al colecţiei, de la proiect la realizare, d-l Ion Simuţ face o trecere în revistă a celor 73 de volume, tipărite între anii 1999-2005, subliniind însemnătatea culturală a colecţiei (care, adăugăm noi, trebuie apreciată cum se cuvine, dincolo de orice potenţiale reticenţe, frustrări, invidii, duşmănii etc.). în final, d-l Ion Simuţ formulează o întrebare legitimă: "în ce măsură aceste volume din colecţia de ŤOpere fundamentaleť reprezintă un progres faţă de ediţiile anterioare?" şi dă "un răspuns global", precizând, pentru ceea ce ne interesează pe noi aici, că ediţia Eminescu, îngrijită de Dimitrie Vatamaniuc, reia ediţia Perpessicius. Noi ne propunem să formulăm un răspuns "parţial", cu trimitere expresă la primul volum al colecţiei: Mihai Eminescu, Opere, I, Poezii. Din capul locului trebuie să afirmăm că această ediţie nu reprezintă un progres. Evident, nici un regres, ci o regretabilă stagnare, o încremenire a textului eminescian din anii ^60 ai secolului trecut. Constatarea este într-adevăr regretabilă, dar nu atât de surprinzătoare pe cât ar putea fi. La aproape două decenii de la centenarul morţii poetului, opera lui continuă să fie editată după textele stabilite în monumentala ediţie a lui Perpessicius. Sunt rare cazurile editorilor care nu ignoră împrejurarea că, după Perpe