Răsfoind filmografia românească a anului care tocmai a trecut, cu siguranţă aş spune că filmul lui Cătălin Mitulescu Cum mi-am petrecut sfîrşitul lumii (un film de Cătălin Mitulescu, cu Dorotheea Petre şi Timotei Duma, o poveste de Andreea Vălean) se află printre cele mai bune. La sfîrşitul anului l-am revăzut la televizor, iar filmul lasă aceeaşi impresie stranie pe care o dă melodia lui N. Saxu pe versuri de G. Breazu şi A. Motora, }ara noastră, cîntată într-un uşor falset de un grup de liceeni deloc Rock and Roll pe fundalul sepia al unui alt timp: "Epoca de Aur pe care cu îndreptăţită mîndrie o numim Epoca Nicolae Ceauşescu". Liceenii Rock and Roll suna şi titlul unei producţii neaoş ceauşiste care dorea să relaxeze puţin imaginea severă a regimului, oferind pe lîngă bucăţica de caşcaval asezonată cu note consumeriste băştinaşe şi doctoria moralităţii deprinse în vecinătatea strungului şi a directorilor de conştiinţă deghizaţi în profesori de filosofie. Dar pe cine mai interesează un retro ceauşist cu pionieri şi utecişti, odată cu marea integrare în Uniunea Europeană, mai ales că o multitudine de subiecte de senzaţie bat la poarta marelui ecran? De ce aş mai (re)vedea filmul acesta şi ce îmi spune el nou faţă de ceea ce ştiu din manualul de istorie (istoria se termină în rezumate stil epitaf, a trăit a domnit etc.), din documentare (plictisitoare) sau din ceea ce pot citi din cărţi (dacă nu sunt prea groase)? Sunt întrebări pe care le poţi lista rapid alături de oricare spectator tentat de noutate, care chiar de la apariţie se dovedeşte că a întîrziat puţin. Răspunsul meu: o poveste simplă care se potriveşte oricui (nu mă refer desigur la cei care conduc destinul artei la volanul unui Porsche) în decorul cenuşiu al ultimului an de domnie al ultimului împărat roşu din estul Europei. Povestea Evei Matei (Dorotheea Petre al cărei debut îl puteţi vedea în Ryna, a fă