Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A doua conducere a Stelei se afla la clinica din Bologna

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 13 ianuarie 2007 ·

Cosmin Olaroiu si Dumitru Bolborea sunt antrenorii campioanei, dar in ultimul timp tot mai multi fotbalisti din Ghencea tin cont cu sfintenie de indicatiile unei alte "conduceri", aflata la Bologna. Este vorba de staff-ul medical al clinicii Isokinetic, cea la care s-au operat sau tratat mai bine de jumatate din titularii campioanei in ultimele luni. Cel de la care a plecat aceasta "relatie" este fostul antrenor al Stelei Walter Zenga. Pe vremea cand pregatea echipa din Ghencea, el le-a recomandat jucatorilor stelisti accidentati sa mearga la Bologna si, astfel, a deschis o "partie", care intre timp a fost intens batatorita. Mirel Radoi, Sorin Ghionea, Ovidiu Petre, Victoras Iacob, Gigel Coman, Daniel Oprita, Mihai Nesu si, acum, portarul brazilian Andrey au trecut sau se afla inca la Isokinetic pentru perioade mai lungi sau mai scurte de timp. Toti fotbalistii stelisti care au ajuns pe mainile doctorului Gianni Nanni sau ale colaboratorilor sai au revenit apoi pe teren si in acest moment isi desfasoara activitatea la cel mai inalt nivel. Mihai Nesu a fost operat pentru o leziune la ligamentul colateral intern, Mirel Radoi s-a ales cu o interventie la menisc, Victoras Iacob a fost operat si el de menisc si ligamente, Daniel Oprita a fost "reparat" dupa ce a suferit o ruptura de ligamente la genunchiul stang, iar exemplele pot continua. Cea mai lunga perioada de inactivitate pare a fi cea a lui Radoi, care a lipsit mai bine de cinci luni de pe gazon. Doctorul Nanni, cel mai cunoscut Cel mai popular personaj de la Isokinetic este, pentru jucatorii romani, doctorul Gianni Nanni, unul dintre fondatorii Isokinetic. Doctorul, in varsta de 53 de ani, este, la baza, medic cardiolog, dar in ultimii 20 de ani s-a specializat pe medicina sportiva. A fost, in anii '80, medic al echipei de fotbal Bologna, iar din 1987 se ocupa de clinica ce a devenit acum foarte cunoscuta in

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele informații despre magistratul care l-a ajutat pe Călin Georgescu: „E încă în activitate” / Ce spune procurorul general

HotNews acum 29 minute
Magistratul acuzat că l-a favorizat pe Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale urmărit penal sub control judiciar pentru șase infracțiuni, este încă „în activitate”, a anunțat marți Alex Florența, procurorul general al României, conform Ne

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum o ora
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 3 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Un exercițiu major de cutremur va avea loc în două orașe din România timp de cinci zile

Adevarul acum 24 minute
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), anunță că va avea loc un exercițiu major de cutremur în Bucureşti şi într-o altă localitate din România, în luna iunie 2025.

Ucraina este pregătită „în orice moment” să semneze Acordul Mineralelor cu SUA, dar nu va face concesii teritoriale, anunţă premierul de la Kiev

Ziare.com acum 54 minute
Ucraina este absolut hotărâtă să-şi continue cooperarea cu Statele Unite, anunţă marţi, 4 martie, premierul ucrainean Denîs Şmîhal, după ce Casa Albă a anunţat suspendarea ajutorului militar american, crucial armatei ucrainene şi Kievului în războiu

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Marcel Ciolacu – „Europa trebuie să fie pregătită să îşi menţină securitatea şi apărarea”

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu salută, în numele României, planul ”ReArm Europe”, anunțat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ciolacu arată faptul că acest plan, în valoare de 800 de miliarde de euro, este unul foarte bun și fap

Semnal de alarmă tras de un vicepreședinte al Consiliului Magistraturii: România e mai aproape de un „paradis al infractorilor ”decât de un stat de drept

HotNews acum o ora
Vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii, Claudiu Sandu, a atras atenția, marți, asupra mai multor probleme cu care se confruntă sistemul judiciar din România, susținând că țara noastră este mai aproape de un ‘paradis al infractorilor’

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

11°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°