Din luna februarie a acestui an, creditele bancare se vor acorda ceva mai greu. Atunci este preconizat să intre în vigoare noul Regulament al Băncii Naţionale a României (BNR) cu privire la creditele destinate persoanelor fizice.
Se calculează
venitul net
Astfel, băncile comerciale vor fi nevoite să calculeze venitul net al clientului, adică suma care îi rămâne acestuia după plata tuturor angajamentelor (facturi la utilităţi, etc), nu doar cele legate de creditele bancare. Suma ratelor la credite nu va putea depăşi 40% din venitul net al clientului.
Potrivit acestui regulament, rata pentru un credit de consum nu poate depăşi 30% din venitul net al celui care solicită împrumutul, în timp ce pentru creditele imobiliare sau ipotecare cheltuiala trebuie să se încadreze în limita de 35%. În cazul în care o persoană contractează mai multe credite, suma ratelor datorate nu poate depăşi 40% din venit.
Bonitatea clientului va fi calculată, însă, diferit faţă de cum se calcula până acum. În prezent se adună principalul cu dobânda, iar suma rezultată nu trebuie să depăşească limitele impuse de banca centrală. După ce noul regulament va intra în vigoare, vor fi luate în calcul şi celelalte cheltuieli legate de plata unui credit pe care băncile le include în rată cu titlul de comisioane.
Stoparea băncilor
Oficialii BNR susţin că noul regulament este absolut necesar din moment ce băncile comerciale găseau de fiecare dată până acum modalităţi de a ocoli normele impuse de Banca Centrală. Schimbările impuse de BNR nu sunt pe placul băncilor comerciale, acestea considerând că măsurile nu ar trebui impuse de instituţia amintită. Aceasta deoarece în Uniunea Europeană măsurile de prudenţialitate sunt lăsate la latitudinea băncilor comerciale.
Nu cresc preţurile pe piaţa imobiliară
Piaţa imobiliară nu va fi afe