Tratat incomplet pe tema divertismentului de lux Salut! Ma numesc Popescu si am foarte multi bani. De aceea, vreau bani si mai multi. Am o dimensiune aparte a distractiei. Pentru mine, ideea divertismentului se revendica dintr-o zona prea putin accesibila tie. Tu nu ai bani, eu da. De aici pleaca totul.
Eu ma distrez la cazino, iar tu nu. Pentru omul cu bani, nu exista distractie mai mare decat aceea de a face alti bani. Uneori, asta implica si anumite sacrificii (nu-ti imagina ca pot castiga bani multi fara a pierde sume uriase). Cand vreau sa ma simt bine, ma duc la cazino. Vezi tu toate janghinele-astea de masini insirate pe Calea Victoriei? E, ele sunt dovada ca prietenii mei sunt aici, intre peretii astia. Uite, darapanatura asta de Audi e a lui Gigel, general-manager la o multinationala, iar rabla asta de Chrysler ma anunta inca din parcare ca azi Ionel is back in business, baby! Ia sa vedem, sa ma uit dupa masina lui Georgel, ah, da, si-a luat Roverul de parca se duce la cabana "Trei brazi", nu in creierii Bucurestilor, dohhh, de ce nu-si ia si schiurile cu el...
Sunt obisnuit cu oarecare atentie din partea personalului, atent selectionat din culturi superioare, de inalta calitate. Pe fata de la garderoba o salut din varful buzelor, "buna, draga". Fata de altii care vin aici pentru prima oara, nu am nevoie de identificari amanuntite, nume, prenume, data nasterii, stai sa-ti fac o poza, da-mi si buletinul, seria si numarul, nu, eu intru pur si simplu, zic buna seara si ma duc sus, direct. E cald, e bine, atmosfera e destinsa, uite-i si pe prietenii mei, chinezii, iar fumeaza, t-t-t, chinezii astia sunt cei mai inraiti (daca pot spune asa, si iata ca pot) fumatori. Cand o sa se lase un chinez de fumat, o sa fie pace-n lume, eu asta zic. Ma salut cu Ciu, trec de Bu salutandu-l, hai salut, Fu, hau ar iu, stii bancul ala cu cei trei chinezi, lasa ca ti-