Pas cu pas, amarastenii sunt urmariti de blestemul cozilor de altadata. Au crezut unii cu naivitate ca vor scapa in democratia noastra originala de cosmarul orelor petrecute la rand, in vant si ploaie, pentru o cescuta de ulei sau cateva grame de unt! E drept, astazi, uleiul si untul se gasesc la discretie si fara coada, dar sunt prea putini cei care, ma refer in special la pensionari, isi pot permite sa se aprovizioneze pe saturate, cum s-ar spune, cu astfel de produse. Traditionalele cozi comuniste din Romania nu au disparut, fiind redimensionate si redirectionate spre alte puncte sociale. Paradoxal, chiar daca nu mai sunt cozi la alimentele de baza, romanul tot moare de foame! Amarasteanul, devenit subiect de bancuri pentru unii parveniti ai Puterii, este obligat sa astepte ore in sir pentru buna lui intentie de a-si plati la timp darile fata la stat. Fata de un asemenea gest mai mult decat laudabil, functionarii statului reactioneaza cu un sictir greu de catalogat, desi, in mod normal, dumnealor ar trebui sa bata din poarta in poarta ca sa adune taxele si impozitele ce se cuvin. De ani de zile, asistam la aceleasi scene de cosmar, cu oameni necajiti care, de teama de a nu veni penalizarile peste ei, se asaza la cozi cu noaptea in cap! In acest interval de timp, unul al suferintei si umilintei, autoritatile nu s-au deranjat sa ia vreo masura, oferindu-ne mereu aceleasi si aceleasi explicatii puerile, conform carora platitorii de taxe din Romania, la cei din popor ma refer, sunt condamnati sa stea la nesfarsitele cozi comuniste. La Constanta, cozile comuniste au atins apogeul in aceste zile, daca luam in calcul debandada si isteria de la ghiseele Casei Judetene de Pensii. Pensionarii, bolnavi si care traiesc de pe o zi pe alta, sunt purtati pe drumuri cu un cinism fara margini de catre cei care ar fi trebuit sa le recalculeze pensiile! In ciuda promisiuni