Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poşta Română le cere pensionarilor adresele corecte

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 13 ianuarie 2007 ·

Problema cupoanelor mov pare să nu aibă rezolvare în curtea Poştei Române. După ce peste 1.300 de braşoveni au rămas cu pensia suspendată pentru că nu şi-au primit cupoanele mov de la poştaşi, Compania Naţională Poşta Română vine cu un punct oficial asupra problemei. Compania se dezleagă de vină asupra situaţiei create. „În baza convenţiei încheiate cu Casa Naţională de Pensii şi Asigurări Sociale (CNPAS), Poşta Română distribuie taloane de pensii pentru plata drepturilor băneşti (de culoare mov) în cont bancar. Începând cu luna octombrie 2006 s-au înregistrat mai multe cazuri în care taloanele mov nu au fost distribuite beneficiarilor şi au fost returnate Caselor Judeţene de Pensii”, se arată în comunicatul remis de Poşta Română. Trebuie menţionat că „mai multe cazuri” înseamnă mai exact 17.700 - numărul cupoanelor netransmise (conform Casei de Pensii).

Pensionarii nu

au stat acasă

de sărbători

Reprezentanţii Poştei spun că de vină sunt pensionarii care nu au comunicat adresa unde locuiesc Casei Judeţene de Pensii. „Precizăm că aceste disfuncţionalităţi în distribuirea taloanelor de plată a drepturilor prin bancă au apărut ca urmare a neînscrierii adresei destinatarilor pe taloane sau înscrierii greşite a acesteia. Baza de date cu beneficiarii pensiilor este actualizată de către Casele Judeţene de Pensii, Poşta Română având doar obligaţia de a presta serviciul de distribuire a taloanelor, conform adreselor înscrise pe acestea”. Situaţia s-a complicat de Sărbători, când pensionarii nu au mai fost găsiţi acasă. „Au fost cazuri, în special în perioada Sărbătorilor de iarnă, în care, deşi avizaţi, pensionarii care nu au fost găsiţi la domiciliu nu s-au prezentat nici ulterior la oficiul poştal de care aparţin în vederea ridicării taloanelor. Poşta Română regretă apariţia cazurilor în care pensionarii nu pot intra, în timp util, în posesi

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 51 minute
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Preşedintele Isaac Herzog neagă implicarea Israelului în explozia pagerelor Hezbollah

HotNews acum o ora
Israelul pare să nege implicarea sa în exploziile pagerelor membrilor grupării islamiste şiite libaneze Hezbollah, care au făcut zeci de morţi şi mii de răniţi săptămâna aceasta în Liban, scrie duminică agenția de presă DPA, citată de Agerpres. Preş

Marius Tucă Show începe luni, 23 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Gen. (R) Eugen Bădălan

Cancan acum 38 minute
Invitatul zilei este Gen. (R) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 33 minute
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum o ora
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 3 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 2 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 2 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 4 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Harghita: O femeie şi-a prins mână în maşina de tocat carne / A ajuns la spital cu toate cele cinci degete strivite

News.ro acum 3 ore
O femeie de 42 de ani din judeţul Harghita a ajuns, duminică, la spital, după ce şi-a prins mâna în maşina de tocat carne. Toate cele cinci degete sunt strivite. ”Persoană cu degetele prinse în maşina de tocat carne, în localitatea Satu Mare. La faţ

Vremea

București
acum

20°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

18°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/22°
lun.

18°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

16°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°