Suntem in 23 februarie 2005. S-a anuntat un val de ninsori si frig. Prin deschizatura ferestrei de la baie aud un suierat, un fluierat si un ciripit cunoscut, care se deosebeste de al pasarelelor ce ierneaza la noi.
Ma uit spre acoperisul blocului de vizavi. Pe sarmele antenei Tv se vad trei pasarele care se incalzesc la soare. Dar ce cauta? E prea devreme pentru ele, sau primavara e aproape?
Si imi amintesc. Intr-o dimineata de martie, acum cativa ani, din bucatarie, am auzit, pe neasteptate, cateva triluri de pasare. Ma uit fara sa deschid fereastra, sa nu sperii minunea cantatoare. Pe vita-de-vie ce insoteste balconul, langa cosul hotei vecinului de dedesubt, vad o pasare neagra, cu ciocul si piciorusele galbui-portocalii si stropita pe penaj cu picuri rotunzi de sidef, ce straluceau in razele soarelui. Un graur! Ce cauta? N-a mai venit niciodata in cei 20 de ani de cand locuim aici. Isi vede de treaba, inspecteaza cu ochisorii mici si rotunzi, jucausi, cosul hotei ce are un capac. E ca o casuta perfecta pentru cuibarit. Stiam acest lucru de la vrabiute, ce si-au clocit ouale si au scos pui ani de zile acolo. Deci, cuibul era amenajat cu paie, cu pene, cu crengute delicate.
Se baga in casuta, mai aranjeaza cate ceva, iese si incepe sa ciripeasca, sa scoata un suierat usor, prelungit, in cascade, triluri deosebite. Nu pot reda in cuvinte aceste sunete venite parca din alte lumi.
Habar nu aveam ca aceste pasari, care au un colorit sobru si care nu se apropie de casele oamenilor, pot avea asa un repertoriu minunat, deosebit. Stam la etajul patru, sunt blocuri. De jur imprejur, drumul este circulat, padurea Trivale, cam la un kilometru. Totusi, el a indraznit sa vina sa ia in stapanire cuibul vrabiutelor. Se straduia din rasputerile gusei sa impresioneze, sa-si convinga "sotia" ce ii raspundea de pe cornisa blocului vecin. Dar cu toate efort
