Congresul PNL, incheiat simbata seara, i-a ales pe cei 30 de membri ai Biroului Politic Central, respectiv sapte vicepresedinti la centru, opt vicepresedinti pentru regiunile de dezvoltare, dublati de opt membri simpli, precum si sapte membri pe domenii de activitate.
Printre cei 30 se numara si doi reprezentanti ai PNL Cluj, Marius Nicoara si senatorul Norica Nicolai, aceasta din urma fiind „revendicata“ si de filiala PNL Neamt, pe care o conduce cu titlu interimar.
Nicoara a candidat pentru un post de vicepresedinte pe Regiunea de Nord-Vest, dar a pierdut in fata deputatului de Bihor, Cornel Popa, care si-a facut o adevarata campanie electorala in rindul celor 1.300 de delegati de la congres.
Nicoara a recunoscut ieri ca s-a cam ferit sa fie ales in functie si s-a declarat multumit de rezultat, de „intelepciunea“ Congresului, altfel ar fi trebuit sa participe saptaminal la sedinte la Bucuresti, neglijind problemele Clujului. „Functia de vicepresedinte mi-ar fi dat batai de cap“, a spus presedintele PNL Cluj.
Notorietatea i-a adus, totusi, 535 de voturi, in timp ce Popa a primit cu 100 mai mult. Marius Nicoara a candidat apoi la un post de membru, tot pe Regiunea de Nord-Vest, in Biroul Politic, cistigind cu 552 de voturi in fata a nu mai putin de trei contracandidati din Maramures si Bihor.
Congresul a modificat Statutul PNL si i-a ales in functiile de conducere pe vicepresedintii de la centru: Crin Antonescu - pe domeniul politic, Teodor Melescanu - responsabil cu relatiile internationale, Norica Nicolai - relatii cu societatea civila si egalitate de sanse, Adrian Cioroianu - afaceri europene, Teodor Atanasiu - politici economice, Victor Paul Dobre - relatii institutionale, Ludovic Orban - comunicare si relatii publice.
Vicepres