- Diverse - nr. 250 / 15 Ianuarie, 2007 30. A declara o limba drept limba oficiala a tarii nu e nevoie. Caci noi avem deja o limba a tarii. Ea nu este nici germana, si nici maghiara, ci este limba romana. Oricat ne-am suci si ne-am invarti noi, natiunile reprezentate in dieta, nimic nu putem schimba. Asta este realitatea. (…) aceasta realitate nu poate fi contestata. De cate ori se intalnesc doi cetateni de nationalitati diferite si nici unul nu vorbeste limba celuilalt, de indata limba romana le slujeste ca talmaci. Cand faci o calatorie prin Transilvania noastra, cand te duci la iarmaroc, limba romana o cunoaste oricine. Inainte de a-l incerca pe celalalt daca stie germana sau maghiara, conversatia incepe pe romaneste. Cu romanii oricum nu poti altfel sta de vorba, caci de obicei nu vorbesc decat in graiul lor. Aceasta situatie este explicabila: ca sa inveti limba maghiara sau germana, ai nevoie de cursuri scolare; limba romana o inveti singur, pe strada, in contactul zilnic cu oamenii. Usurinta cu care se invata limba romana nu vine numai din marele numar de cuvinte latinesti, mostenite de acest popor (…) si care noua, transilvanilor, ne sunt cunoscute deja datorita educatiei noastre in spirit latin, ci si din faptul ca viata insasi ne pune zilnic in contact cu acest popor numeros. Stefan Ludwig Roth, Der Sprachkampf in Siebenbürgen. Eine Beleuchtung des Woher und Whohin?, Kronstadt, 1842, p. 47-48 31. Stramosii romanilor au fost un popor de pastori nomazi care-si schimbau necontenit salasurile in cautare de pasuni noi: isi petreceau verile pe plaiurile muntilor de unde coborau iarna, la poalele dealurilor. In stratul lor cel mai adanc ei erau de origine traco-ilira, la care s-au adaugat cu timpul elemente romane, albaneze si slave. Patria lor era la est de Albania, in spatiul situat intre actualele orase Sofia, Nis si Skoplje, iar limba lor era acea latina