Motto: "Eminescu ne ajuta sa nu pierim intr-o federalitate cenusie si opulenta" (Eugen Simion)
Sa vorbim despre Eminescu si altfel, dincolo de entuziasmul si mierea cuvintelor care adesea inregimenteaza vorbitorii in cele doua zile din an, la aniversare, in miez de ianuarie, la comemorare, in miez de iunie...
Sa nu sporim "delirul coral anual" (E. Negrici) printr-un nou puseu de superlative. Dimpotriva, sa cistigam dreapta masura si obiectivitatea cind vorbim despre "poetul national" caruia ii e dat "sa ne reprezinte in fata lumii intregi". (T.Vianu)
Toata receptarea lui Eminescu se imparte intre "scalpelul analizei" si "cadelnita adorarii" (I. Petrovici). A fost iubit si in egala masura a fost negat. A coborit in iadul politic al vremii - si totul a semanat cu o calatorie dantesca - sau a urcat in paradisul artificial al fictiunilor sale lirice. Eminescu a avut de fapt o existenta ca exceptie, o existenta vazuta mai mult ca un suport al operei. Viata si-a inchinat-o Poeziei. Nu a sadit un pom, nu a ridicat o casa, nu a crescut un copil - criteriul valah pentru normalitatea unei existente. A trait mereu febril, a iubit si a urit, a scris si a vazut in poezie singurul mod in care o existenta poate avea un sens.
Si-a hranit opera cu sine. Focul operei a fost iutit, sporit, prins in vilvatai sau ascuns in jar de minereul biografic pur. A trait numai atit si numai astfel incit viata sa-i devina mare si unica Poezie. Intuitia calinesciana este foarte fina: opera eminesciana este biografie trasa liric.
In posteritate, Eminescu e revendicat cu patima de toate “-ismele ” politice romanesti. Samanatoristii si poporanistii ii cultiva imaginea inca din zorii secolului al XX-lea si dezvolta ample miscari culturale. Miscarea legionara ii aseaza chipul linga Capitan. Comunistii il pun o vreme linga Maimarele zilei.
