Rompetrol va vinde, pana la sfarsitul lunii martie, o participatie minoritara la Rompetrol, pachet ce poate reprezenta "10-15% sau 22% din actiuni", a declarat presedintele grupului, Dinu Patriciu, citat de Mediafax.
"Am realizat un proces de evaluare a Rompetrol si exista parteneri financiari care se ocupa de marketingul privind vanzarea unui procent minoritar si lipsit de orice fel de drepturi de decizie in companie", a spus Patriciu.
Potrivit acestuia, pana in prezent a primit mai multe oferte, neprecizand, insa, cine sunt posibilii cumparatori, nici cat ar fi valoarea tranzactiei.
"Ca va fi 10-15% sau 22% nu pot sa va spun. Sunt foarte multe oferte, cam in aceeasi regiune de pret, dar important este ce sinergii poti sa creezi datorita unei astfel de investitii in companie, pentru ca evident este vorba de o majorare de capital", a spus presedintele Rompetrol.
El a adaugat ca stadiul procesului de vanzare se afla la nivelul discutiilor, mentionand ca, "cu siguranta", afacerea va fi incheiata pana la sfarsitul lunii martie.
Rompetrol a mai avut un actionar minoritar, grupul austriac OMV detinand in perioada 2002-2005 un pachet reprezentand 25,1% din titluri. Actiunile au fost rascumparate de Rompetrol dupa ce OMV a preluat compania Petrom.
Vrea sa cumpere o rafinarie in Franta sau Italia
Potrivit presedintelui Rompetrol, in acest an, grupul pe care-l conduce are in plan achizitionarea unei rafinarii in Franta sau Italia, pentru a creste capacitatea grupului de prelucrare a titeiului.
"Avem in vedere, in acest an, achizitia unei rafinarii in Italia sau Franta, cel putin de aceeasi capacitate cu rafinaria de la Petromidia", a afirmat presedintele Rompetrol.
El nu a dorit sa mentioneze ce rafinarie doreste sa cumpere si nici valoarea investitiei preconizate, mentionand doar ca nu este interesat sa prei