Într-o tavernă mohorâtă-vorba poetului, unde nu pătrunde ziua nici măcar "prin fereştile" …care nu sunt murdare, dar sunt prea mici şi la picioarele trecătorilor, am văzut recent printre multe alte obiecte expuse acolo, ca într-un muzeu al secolului XX, nişte aparate de radio de pe vremea bunicii. Văzându-le mi-am amintit de emisiunile transmise la "şopârliţa" de regretatul Cornel Chiriac. Doar acolo puteam asculta muzică bună, alta decât propagandă politică trasă pe cele şapte note muzicale.

Îmi amintesc că se transmiteau pe unde ultrascurte, erau bruiate şi printre fluierături şi sâsâituri, uneori puteau fi chiar înregistrate unele melodii… Că aveau şi texte explicite? Cine stătea să le traducă? "Ticiă, ledză kidz ălon" cântau cât îi ţineau plămânii fanii Pink Floyd, mai ales dacă aveau 500 de lei pentru a face rost de sub mână de discul lor… Aşa ne-am învăţat cu un soi de muzică mai gălăgioasă, cântată de pletoşi, răutăcioşii ar zice şi sloioşi, adică de rockeri. Ca orice pe lumea asta are şi muzica rock adepţi şi hulitori. Ce e mai uşor decât să fii Gică Contra? Mai ales dacă eşti şi încorsetat de prejudecată! Zilele trecute am avut un schimb de amabilităţi cu un stimabil, înfocat susţinător al muzicii clasice şi prin urmare înverşunat până-n pânzele albe împotriva muzicii gen rock, pe care o consideră satanică. Dacă pică reţeaua e pentru că se asculta muzică satanică!! Formaţia incriminată se numeşte Iron Maiden (da, se referă la un obiect de tortură din Evul Mediu, de pe vremea Inchiziţiei), o faimoasă trupă britanică de heavy metal, înfiinţată în Crăciunul lui 1975 de basistul Steve Harris. Trupa a suferit mai multe schimbări, dar niciodată în privinţa muzicii şi a vândut peste 70 de milioane de albume de-a lungul anilor. (Cam mulţi satanişti cu gusturi… proaste?) Mascota oficială a trupei este zombie-ul Eddie The Head, nelipsită de pe albumele lor.