- Cultural - nr. 250 / 15 Ianuarie, 2007 Cartile poetilor mureseni

"Maci sangerii sfasie albul zapezii…" Nu am considerat niciodata ca poezia trebuie impartita, asa cum mult timp s-a procedat, in masculina si feminina. Exista doar poezie. Si atat. Alte incadrari devin hazardante si inutile in aceeasi masura. Iar Mariana Cristescu scrie poezie. O poezie adevarata, neincadrata in nici un fel de curent la moda azi pe la noi. O dovedeste atitudinea ei poetica fata de o realitate concreta, o dovedeste expresia indrazneata, venind sa confirme un temperament poetic aparte. "Mucius Scaevola n-a fost fratele meu./El nu si-a jertfit decat dreptul sau brat./Eu, neavand mai de pret/decat inima,/pe ea am sortit-o flacarii,/dar n-a ars de tot:/un ciob mai palpaie/in casa inghetata a trupului/coborator,/din `naltul fumegand/al Crucii" ("Blasfemie"). Mariana Cristescu ne poarta printr-un spatiu liric plin de surprize, printr-un hermetism sugestiv fara ostentatie, in care rolul esential il are comunicarea lirica: "Cine a starnit vijelia aceea/nimeni nu stie./Batranii caisi si-au clatinat/ cu-nfricosare/pletele albe,/si-au sfasiat pleoapele melcii/de peretii fantanii./Argintul din lacrima lor/a sporit curcubeul/pe care, orbi/si bezmetici,/nu apucasera macar sa-l zareasca./Pentru ca erau muti,/nauciti/de dangatul stelelor,/cineva,/poate chiar Dumnezeu,/i-a transformat in lebede./Astfel,/ s-a `ntrupat Cantaretul " ("Si a fost ziua a saptea…") Expresia poetica, impletindu-se cu bogatia semantica, deconspira gravitatea comunicarii printr-o atitudine lirica aparte: "O, cat as vrea/sa-i decojesc/alb si subtire/trupul de stea,/pana la miez,/pana la inima/incendiind/poemul-lumina/iubirea/cea limpezita de tina" ("Sah la rege"). Contemplatia lirica trece in "neodihna curgerii", de aici la acea necesara distantare prin care se naste poetul in transferul revelatiei: "Mainile tale - /stele