"Suntem romani si punctum!" este titlul manifestarii organizate, ieri, de Casa de Cultura a Municipiului, in colaborare cu Asociatia Culturala "Pro Basarabia si Bucovina", cu prilejul implinirii a 157 de ani de la nasterea poetului Mihai Eminescu.
Actiunea gazduita in foaierul institutiei de cultura brailene a debutat cu un microrecital al Corului barbatesc "Armonia", condus de profesorul Dumitru Nistor, care a cuprins piesele "Tatal nostru", "La tainicul izvor", "Sara pe deal" si "Craiasa". Directorul institutiei, Emanoil Ciucasu, a vorbit apoi despre importanta operei eminesciene in contextul integrarii Romaniei in Uniunea Europeana, subliniind ca numele lui Eminescu ar putea constitui un brand de tara, "chiar esenta romanismului". Pentru a intari cele spuse, el a recitat poezia "Doina", "care nu este un poem impotriva strainilor, cum gresit ar putea concluziona cineva daca priveste superficial la un vers sau altul, ci este impotriva strainilor cu care natia romana se afla in dusmanie, pentru raul pe care ei l-au facut romanilor".
Presedintele "Pro Basarabia si Bucovina", Juvenale Harabagiu, si istoricul Octavian Osanu au vorbit despre Mihai Eminescu ca promotor al specificului national. "Prin formatie, prin cultura sa la nivelul culturii europene din perioada respectiva, prin viziunea sa filozofica si, mai ales, prin opera sa, Eminescu apartine spiritualitatii europene. Crezul lui Eminescu, ca de altfel al intregii grupari de la Junimea, se rezuma la ideea sa fim nationali cu fata spre universalitate, sa ne desprovincializam prin europenizare, sa cream la nivelul culturii europene moderne. In esenta, opera lui Mihai Eminescu reprezinta una dintre cele mai importante contributii romanesti la afirmarea culturii europene", a aratat Octavian Osanu.
Viziunea satirica, prezentata in acele poezii in care romantismul lui Eminescu s-a manif