(Foto: Gazeta de Cluj)
“La originea cauzei se afla Cererea nr. 46.572/99, indreptata impotriva Romaniei, prin care doi cetateni ai acestui stat, domnii Dan Corneliu Sabou si Calin Dan Pircalab (reclamantii), au sesizat Comisia Europeana a Drepturilor Omului (Comisia) la data de 25 septembrie 1998, in temeiul fostului art.25 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
Reclamantii sunt reprezentati de doamna Monica Macovei, avocata in Baroul Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, doamna Roxana Rizoiu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
Reclamantii sustin ca a avut loc o incalcare a dreptului lor la libertatea de exprimare, garantata de art. 10 din Conventie, datorata condamnarii lor dupa publicarea unei serii de articole intr-un ziar local. Primul reclamant sustine ca interzicerea drepturilor sale parintesti a adus atingere dreptului la respectarea vietii de familie, garantata de art. 8 din Conventie.
El sustine, de asemenea, ca nu a dispus de un recurs efectiv, astfel cum este prevazut de art. 13 din Conventie, in ceea ce priveste pretinsa incalcare a dreptului sau la respectarea vietii familiale”.
Cronologia
*“La 2 aprilie 1997, cei doi au publicat un articol intitulat «Mama presedintei Judecatoriei din Baia Mare, L.M., a scos abuziv 12 tarani de pe pamanturile lor».
(...) *La 3 aprilie 1997, primul reclamant a publicat un al doilea articol, intitulat «Sefa Judecatoriei din Baia Mare afirma ca mama sa este indreptatita sa ia pamantul aflat in posesia a 12 tarani din Ulmeni». (...) *La 10 aprilie 1997, primul reclamant a publicat un alt articol, intitulat «Sefa Judecatoriei din Baia Mare este acuzata de fals si de uz de fals».
@