Am citit cu atentie biletul premierului catre presedinte, mai ales ca plecarea Adelei Omar a lasat in urma o liniste de sala de lectura.

Fituica e acoperita de un scris marunt si spune o poveste lunga. De la primele rinduri se intelege ca biletul continua o lucrare mai veche, inca neispravita: un roman de moravuri infernale, lucrat la patru miini. Autorii semneaza cu initiale misterioase: CPT si DP.

Ce se poate citi mai departe? O istorie lunga si incilcita, in care se inghesuie, cu o viteza nauca, personaje, afaceri si institutii. Firul actiunii e greu de urmarit, dar citeva episoade sar in ochi si ramin in mintea cititorului. Asa de pilda, episodul in care CPT da telefoane din cabinet si incearca sa il fereasca de potera pe bunul sau amic DP.

Apoi, patania cu intilnirea tainuita la care e poftita doamna MM, tot spre ocrotirea amicului DP. La un loc, cei doi eroi ai povestii din biletel trec prin incercari grele - acum par prinsi, acum scapa din strinsoare - dar, de fiecare data, norocul le e alaturi si ii scoate de la ananghie.

Ba o instanta de judecata nu se poate urni la timp si o duce in aminari, ba un amic ziarist pune la smotru o redactie intreaga si o acopera de vina pe doamna MM, o fecioara fanatica si tocilara care nu vrea cu nici un chip sa li se alature. Cam asta e povestea.

La drept vorbind, nu e mare lucru, caci autorii scriu rau. Insa cititorul nu va incheia fara sa fi fost rasplatit. Printre rinduri, el va deslusi cea mai adevarata imagine a lumii in care traieste dinainte de si va trai si dupa Europa: Romania reala. Aici, biletelul premierului catre presedinte nu mai are nevoie de atestari si cautatori in arhive.

El poate fi orice: biletul premierului catre presedinte, dar si replica presedintelui catre premier, jurnalul intim tinut de EU (doamna, nu organizatia), dar si bilantul