Vad ca dupa euforia galagioasa, de la „revelionul integrarii“, au si aparut „euroscepticii“. Moda importata si ea din Occident? Tendinta autohtona a unora de a vrea sa fie „interesanti?“ Sau luciditate? Caci, categoric, Uniunea Europeana nu e un El Dorado. Nu curg nici lapte, nici miere, prin ea. Si nu e exclus ca, pe lânga avantaje ale integrarii, sa existe si unele neajunsuri sau pierderi pe care guvernul Tariceanu a avut grija sa le treaca sub tacere. Eu nu ma numar printre „eurosceptici“. Cred ca aderarea noastra la Uniunea Europeana era unica optiune inteligenta pe care o puteam face. Dar nu ma numar nici printre „euroentuziastii“ specializati in clisee roz. Nu cred ca integrarea noastra in UE va fi lipsita de probleme si de dificultati. Ma socotesc, as zice, printre „eurooptimisti“. Ne-am fi putut dezvolta si in afara Uniunii Europene, zic unii „eurosceptici“, si ne dau exemple de tari prospere care nu s-au alaturat proiectului european. Argumentul mi se pare fals, bazat pe prezumtii care nu rezista la o analiza serioasa. Ne putem compara, oare, noi, cu situatia Elvetiei sau a Norvegiei? In plus, „euroscepticismul“ nostru, neglijabil deocamdata din fericire (dar nu de neglijat, caci el poate face prozeliti) comporta alte riscuri, dupa parerea mea, decât „euroscepticismul“ din unele tari occidentale. Sa ma explic. Pentru noi, apropierea de Occident, mai exact de valorile occidentale, e vitala. N-am fost niciodata de parerea celor care idealizeaza Occidentul, socotind ca tot ce se afla la Vest este bun, pozitiv, demn de urmat, si tot ce se afla la „portile Orientului“, adica la noi, este rau, negativ, bun doar sa fie lepadat la pubelele istoriei. Imi displace si ideea unora ca trebuie sa „intram in Europa“ fara bagaje spirituale, ca intr-un hotel unde s-ar cuveni sa ne lasam la receptie amintirile si traditiile. Nu cred ca integrarea europeana e o operatie de spa