Adjunctul sefului Inspectoratului de Politie al Judetului (IPJ) Braila, comisarul Fanel Arama, a intrat in Uniunea Europeana cu nasul rupt. Exista zvonuri cum ca acesta s-ar fi ranit chiar in noaptea de Revelion, de vina fiind niste artificii care s-au incapatinat sa nu se aprinda din prima si ca, in momentul in care a incercat sa le reaprinda, una dintre rachete i-ar fi explodat in mina. Mai mult decit atit, din cauza ranilor, comisarul ar fi fost nevoit sa intre in concediu medical si ca, tinind cont de faptul ca ar fi incalcat legea daca ar fi detinut artificii, ar fi "crosetat" o alta poveste pe marginea leziunii pe care a suferit-o.
Contactat de reporterii nostri, actualul "numarul 2" al Politiei a infirmat povestea artificiilor buclucase, sustinind ca: "Informatia este rasuflata. Intr-adevar am avut un mic accident, dar nu a avut nici o legatura cu Revelionul. Am fost la munte si pe 30 decembrie am mers la ski si am alunecat pe gheata. Am cazut si mi-am rupt nasul. Nu a fost ceva grav, dar am intrat in 2007 cu nasul rupt. Asta este, iarna se mai intimpla si accidente de genul acesta. Am fost in concediu in perioada aceasta, dar in concediul meu legal de odihna, nu in concediu medical", ne-a precizat comisarul Fanel Arama, adjunctul sefului IPJ Braila.
Adjunctul sefului Inspectoratului de Politie al Judetului (IPJ) Braila, comisarul Fanel Arama, a intrat in Uniunea Europeana cu nasul rupt. Exista zvonuri cum ca acesta s-ar fi ranit chiar in noaptea de Revelion, de vina fiind niste artificii care s-au incapatinat sa nu se aprinda din prima si ca, in momentul in care a incercat sa le reaprinda, una dintre rachete i-ar fi explodat in mina. Mai mult decit atit, din cauza ranilor, comisarul ar fi fost nevoit sa intre in concediu medical si ca, tinind cont de faptul ca ar fi incalcat legea daca ar fi detinut artificii, ar fi "crosetat" o alta poveste