Economia din Romania va arata nu dupa cum ii vor harazi guvernele Romaniei prin strategii, ci dupa cum se va decide la Bruxelles. Se discuta si iar se discuta despre o strategie postaderare. Dl Leonard Orban, atasat convins normelor europene - devenit intre timp prin insasi functia de comisar ocupata, obligat sa le promoveze - , a propus o abordare corecta: apartenenta la UE ofera noi oportunitati pe care Romania, ca sa le valorifice, ar avea nevoie de o strategie care sa devina un fel de proiect national in noua etapa din istoria tarii.
Din pacate, experienta anterioara a Romaniei in materie de implementare de strategii nu este deloc incurajatoare. Sa zicem insa ca, in sfarsit, intr-un apogeu de istorie, acum la intrarea in UE, responsabilii de mersul Romaniei in Europa si prin lume vor abandona neajunsurile de pana acum, vor trage toate invatamintele din nereusitele in domeniu si, ca urmare, se vor pune sa elaboreze o strategie solida de dezvoltare in noua situatie, vor stabili precis mijloacele de a o transpune in fapt si vor aloca toate resursele necesare pentru a-i asigura realizarea obiectivelor. Adica ar urma sa procedeze exact invers decat pana acum.
Sa admitem, deci, ca totul s-ar schimba ca prin minune. Ar fi, insa, totusi cam tardiv. Acum, in 2007, cand, intrand in Uniunea Europeana, Romania a acceptat practic un transfer de decizie economica in importante domenii catre structurile supranationale de la Bruxelles si cand au fost instrainate cele mai importante si profitabile sectoare economice, cand intreaga axa majora a economiei nu mai este sub control romanesc, cand capitalul autohton nu mai are decizia (in unele cazuri nici macar reprezentare) in productia petrolului, in distributia de gaze si electricitate, in productia de otel si ciment, in telefonia fixa si mobila, in sistemul bancar, a te apuca sa faci strategii guvernamentale este
