Este pentru prima data când raspund public unuia din sutele de mesaje pe care le primeste anual un editorialist drept comentarii la articolele sale. Saptamâna trecuta m-am declarat un admirator infocat al noii viziuni europene propuse de doamna Angela Merkel, Cancelarul Germaniei. Dau la o parte orice gluma proasta: e drept ca si eu am detinut functia de cancelar in România, dar nu se compara. In structura puterii executive din România, cancelarul este seful autoritatilor si agentiilor coordonate de primul-ministru, nu seful Guvernului. Mai mult decât atât, cancelarul român este ministru, dar nu si membru al Guvernului, deoarece intentia initiala a fost ca aceasta functie sa fie ocupata de un inalt functionar public, nu de politicieni. Oricine ar fi venit la Palatul Victoria ar fi gasit acolo un cancelar care stie ce, cum si de ce in fiecare celula a puterii executive din România. Spre lauda lui, Calin Popescu Tariceanu a pastrat structura si spiritul Cancelariei Primului-Ministru, ceea ce, din pacate, nu l-a aparat deloc de loviturile partenerilor si prietenilor politici. Ca de la opozitie Tariceanu nu a avut pâna acum prea multe necazuri. Necazurile lui au venit de la vreme (inundatii), de la virusi (gripa aviara si virusul anticipatelor), de la motocicleta si de la presedintele Basescu. Fericit politicianul care are a se lupta numai cu marinarii, vremea, virusii si motoarele! Inchid paranteza si revin la viziunea Cancelarului Merkel. Dânsa doreste ca Uniunea Europeana sa opreasca procesul de largire „pas cu pas“, tara cu tara, si sa deschida doua mari negocieri. O negociere cu SUA, Canada si Mexicul pentru Piata Comuna Transatlantica si o negociere cu Rusia, Ucraina si tarile caucaziene pentru Casa comuna a Europei. Aceasta idee, simpla in aparenta, are toate sansele sa schimbe radical infatisarea lumii in anii care vin. In editorialul de saptamâna trecuta spuneam