Acum, cind toata lumea s-a prins in hora integrarii europene, uitam ca la nivelul lumii politice si al societatii au fost segmente importante care s-au opus modernizarii In preajma momentului oficial al aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, politicienii s-au intrecut in a spune ca "poporul a facut integrarea". Asa sa fie oare? Sa fi existat asa un elan modernizator colectiv care ne-a dus ineluctabil in UE? Greu de admis. Desigur, cind populismul face regula, acesta este adevarul ultim - ca poporul face totul. Dar daca stam si gindim la rece, lucrurile sint infinit mai complicate.
Ceea ce se poate spune este ca integrarea s-a bucurat de sprijinul consistent si constant al majoritatii, unic in Europa de Est, daca este sa luam in considerare cifrele inregistrate in sondaje. Se mai poate spune ca populatia a suportat integrarea - in dublu sens, ca a indurat-o si a sprijinit-o. De asemenea, este de mentionat ca au existat impulsuri foarte importante din partea unor segmente de populatie promotoare ale modernizarii sociale, economice, culturale etc., care s-au constituit in adjuvante sau corective pentru autoritati.
Insa, sa ne aducem aminte bine, in cea mai mare parte a timpului si mai ales in anii '90, integrarea a fost mai degraba un proiect modernizator elitar, ce se bucura de sprijin activ doar din partea unor grupuscule din lumea politica, presa si societatea civila. La inceput, doar acestea erau pe baricade, in conditiile in care, din pacate, societatea a reactionat de multe ori ca un Cunctator, aminind schimbarea, uneori chiar opunindu-i-se.
Modernizarea noastra a fost inceata si sincopata nu doar din cauza nepriceperii si coruptiei elitelor, ci si din pricina inertiei sau chiar a opozitiei societatii. Logevivul presedinte Ion Iliescu, votat iarasi si iarasi, a fost simbolul politic al temporizarii, in vreme ce Corneliu Vadim Tudor este simptomul