Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A inceput numaratoarea inversa la UMF

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 17 ianuarie 2007 ·

Universitatea de Medicina si Farmacie Gr T Popa • Mai sunt patru zile pana cand conducerea UMF trebuie sa dea cadrelor didactice si personalului nedidactic cateva zeci de miliarde lei, bani retinuti ilegal din salariile acestora

Mai sunt patru zile pana cand conducerea Universitatii de Medicina si Farmacie (UMF) Gr. T. Popa trebuie sa dea inapoi cadrelor didactice si personalului nedidactic sumele de bani retinute ilegal din salariu. Conducerea UMF ar trebui sa dea inapoi cateva miliarde de lei, bani care au fost retinuti in mod abuziv prin diminuarile salariale. In conditiile in care cadrele didactice si personalul administrativ nu isi vor primi inapoi banii pana pe data de 22 ianuarie, termen stabilit in urma controlului efectuat de Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM), conducerea Universitatii de Medicina va fi sanctionata contraventional cu suma de o suta de milioane lei. Pentru a-si obtine drepturile, cadrele didactice pot actiona in instanta universitatea, deoarece vor avea castig de cauza si pot solicita si daune. La cateva zile de la efectuarea controlului de la ITM, control care a avut loc la sfarsitul anului 2006, conducerea universitatii a solicitat profesorilor si personalului nedidactic sa se prezinte la decanatele facultatilor pentru a semna retroactiv actele aditionale la contractul individual de munca.

Aceasta este inca o dovada ca la UMF nu se respecta legea. Aceste acte aditionale ar fi trebuit incheiate imediat dupa ce, de comun acord, profesorii acceptau diminuarea salariului, dar nici aici legea nu a fost pusa in aplicare. Multe dintre cadrele didactice, chiar daca au primit amenintari ca vor ramane fara loc de munca, au semnat actele aditionale, dar au mentionat pe acestea ca nu sunt de acord cu salariul stabilit de conducerea UMF. "Asteptam data de 22 ianuarie pentru a vedea daca conducerea UMF va pune

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia şi Ucraina continuă atacurile aeriene, în timp ce perspectiva unei încetări a focului rămâne incertă

News.ro acum 3 ore
Rusia şi Ucraina au continuat atacurile aeriene reciproce, provocând răniţi şi pagube, au afirmat oficialii duminică dimineaţa, în timp ce soarta propunerii de încetare a focului în războiul care durează de trei ani rămâne incertă, scrie Reuters. Pr

Oana Creţu, Gelu Drăgan şi Constantin-Titian Filip şi-au depus candidaturile pentru prezidenţiale (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 44 minute
Oana Creţu (PDSU), Gelu Drăgan (independent) şi Constantin-Titian Filip (independent) şi-au depus candidaturile la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidenţiale. În noaptea de sâmbătă spre duminică, BEC a transmis că au fost depuse încă tr

Cea mai sângeroasă lovitură de la începerea armistiţiului în Gaza: Nouă voluntari de caritate, uciși într-un atac israelian

HotNews acum o ora
Cel puţin nouă voluntari de caritate au fost ucişi şi alţi câţiva răniţi într-un atac israelian la Beit Lahia, în nordul Gaza, a afirmat Biroul Presei Guvernului din enclavă, acesta fiind astfel incidentul soldat cu cei mai mulţi morţi de la intrare

Prognoza meteo duminică, 16 martie: Temperaturile scad brusc. Unde va ninge

Adevarul acum o ora
După ce sâmbătă a fost o zi neobişnuit de caldă pentru această perioadă, duminică temeperaturile scad brusc, cu mai mult de 10 grade, şi sunt anunţate ploi în mai multe regiuni ale ţării.

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 9 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 12 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 11 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum 10 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 10 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/18°
lun.

5°/12°
mar.

1°/7°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

3°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

0°/8°
Constanta
acum

11°
dum.

8°/16°
lun.

5°/10°
mar.

1°/6°
mie.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/10°
lun.

-0°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°