- Editorial - nr. 253 / 18 Ianuarie, 2007 Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana este un lucru deja infaptuit. La 1 ianuarie 2007, am trecut Rubiconul, adica linia de sosire, ceea ce inseamna ca avem statut de invingatori. Desi presedintele tarii, in dorinta de a mai taia din motul primului ministru, a subliniat ca meritul este al intregului popor, o fraza de altfel cu tenta demagogica, trebuie sa recunoastem ca aderarea a avut ca "prim-solisti" reprezentanti ai guvernelor de ieri si de azi, implicati in negocieri, uneori deloc usoare, pentru a pune de acord cadrul romanesc rudimentar si subrezit, cu cerintele inalte ale Uniunii Europene. Cele 32 de capitole n-au fost in cele din urma foarte greu de incheiat, cu exceptia catorva: justitie, mediu, libera circulatie a capitalului, a fortei de munca, agricultura, pentru ca europenii nostri au fost, mai mult decat necesar, intelegatori cu noi, acordandu-ne aproape la fiecare capitol suficiente perioade de gratie, pana chiar la 15 ani, pentru a ne pune lucrurile la punct. Asa este cazul protectiei mediului, dezvoltarii rurale si agricole, modernizarii infrastructurii, a societatii in ansamblul ei. La urma-urmei, cu toate s-a cazut la pace, romanii au promis ca vor face si vor drege, iar europenii, creduli din fire si obisnuiti ca vorba sa fie vorba, (mai ales dupa ce DNA le-a fluturat pe sub nas niste nume sonore de corupti, doar asa ca sa fie), ne-au crezut. Pentru guvernantii nostri, in special, si clasa politica, in general, aderarea, ca efect, a avut o cu totul alta conotatie. Ei au considerat toata aceasta perioada de pregatire, pana la trecerea liniei de frontiera, o salahorie, o corvoada infernala, care in termenii democratiei de azi s-ar traduce prin injosirea personalitatii lor de alesi, o ingradire a dreptului lor la libera manifestare. In fapt, considera ei, o deturnare abuziva a telurilor lor "nobile" de a hu