Hala de carne(Foto: Monitorul de Sibiu)
Doua milioane de lei noi sint pe cale sa se duca pe apa Simbetei. Una dintre cele mai mari investitii ale municipalitatii sibiene din ultimii ani a devenit, in aceste zile, inutila. Aderarea la Uniunea Europeana si noile reglementari sanitare vor pune lacatul pe hala mare a Pietei Cibin. Ieri, nimeni nu mai vindea carne la piata.
Si comerciantii de brinzeturi s-au imputinat. Hala va fi goala in curind, pentru ca sibienii inca nu sint in stare sa respecte legislatia europeana.
Carnea nu-i ca brinza
Macelarii sibieni trebuie sa se puna la punct cu normele europene, altfel isi vor pierde piinea. "Datorita integrarii Romaniei in Uniunea Europeana si a necesitatii alinierii legislatiei romane in acest domeniu la normele europene, in hala din Piata Cibin comerciantii nu isi vor mai putea vinde produsele din carne", a fost raspunsul oficial al Primariei Sibiu.
Acesta este confirmat si de autoritatile sanitare, care aduc alte vesti proaste pentru producatorii de carne. "Nu se mai poate comercializa carne direct de producator, prin ordinul 301, care intra in vigoare miine (astazi - n. r.).
Aceeasi situatie ca si in cazul brinzeturilor. Exista, nu o aminare, ci o derogare de la Guvern, pina pe 30 iunie, pentru ca producatorii sa-si poata vinde ce mai au in stoc, dar aceasta nu se aplica si la carne", spune dr. Cornel Munteanu, directorul Directiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Sibiu.
Hala nu corespunde
Conducerea DSVSA Sibiu da vina si pe Primarie, care nu a prevazut hala, la data constructiei, cu tot ce trebuia ca sa-si poata desfasura activitatea si dupa aderare. "La hala din piata Cibin nu sint intrunite conditiile legale pentru desfasurare